Sabin Bodea

Trandafirul pictat pe o lebădă albă

Trandafirul pictat pe o pânză de vis

Îmi fură şi clipa şi veacul;

În pasu-mi vremelnic e leacul –

Elixirul vieţii, numit Paradis.

 

O unică vrere… e fulgerul visat,

Unindu-mi Pământul cu Cerul;

Tărâmul idilic, stingherul,

Legitimă, iată, pământeanul bărbat.

 

O clipă, de după, nu-mi pasă că mor;

Semnez, fericit, în cartea vieţii;

Noaptea-ntrebării dă mâna dimineţii,

Nălţându-mi un gând în anostul decor.

 

Tu poţi fi aceea, o lebădă albă,

Cununând, pe aripă, tomuri nescrise;

Chenaru-i făcut din pământene vise –

Spre Eternitate, minunată salbă.

 

Un gest… şi zăgazuri mi se sfarmă pitice;

Puhoiuri de ape se varsă-n cleştar;

Voi da chiar de-a dura cuvântul amar,

Bidiviilor vieţii, gentilice bice.

 

E-o miză, vezi bine, ce-ntrece comunul;

Păşi-vom spre astre, legaţi de-o idee;

Atâtea suspine primi-vor o cheie;

Un Mâine în Astăzi îşi caută Drumul…

 

 

În insula Uny

În insula Uny destinul se voi,

Iluminând cărări nebănuite;

O vrere de din Ceruri adormi

Un lung şirag de lacrimi neoprite.

 

Un cer se deschidea, în două, blând,

Pământul pe de-a-ntregul să-l aspire;

M-am aşezat, abia acum, în Visul-rând,

Să îmi croiesc costumul meu de mire.

 

Nu mai credeam în croitor târziu,

Să ţină prăvălia larg deschisă,

Cu nasturii şi acul înspre viu,

Spre poarta ce părea chiar interzisă.

 

Un milion de cruci eu mi-am făcut

Şi-am mulţumit Stăpânului, cuminte;

„Chiar pot să mor!“, mi-am zis. Un ceas durut

Se arăta în vrerea-mi cea fierbinte.

 

Zăgazuri slobozitu-s-au gingaşe;

Un mal din fier se ruginea voit;

Mă răscoleau şi temeri preatrufaşe,

Dar înspre dimineţi, atunci, m-am repezit.

 

Poveşti în fel şi chip le-am dat tăierii,

Cu Feţi-Frumoşi şi Cosânzene hâde;

Spre Orizont, am limpezirea mierii;

De tot ce-a fost, biografia râde …

Bătut-am faţa lumii chiar în faşă,

Preafericit, sărind într-un picior;

Doar luna-am acceptat să-mi fie naşă

Şi dorul meu un naş nemuritor.

 

Eul îl simt arzând pe-o plită caldă,

Un milion de pagini îi voi da tribut

Acestui gest divin, ce brav se scaldă,

În limpezi ape, scurse-n Început …

 

 

Cotidiană

Speranţele-săgeţi

se încrucişează uneori,

ca norii;

fulgerele ne brăzdează faţa,

şi, mai ales,

inima;

am fugi din noi,

dar neputinţa

ne ţine locului

şi plutim într-un zbor,

ca-ntr-un vis,

fără de început,

fără de sfârşit.

 

 

Iarnă şi oameni

Ca o avalanşă

ne-acoperă veacul,

trimiţându-ne

într-un crucificat

semn de întrebare.

Căutâm fulgii

copilăriei

din palma sufletului,

dar totu-i doar un vis.

Cuprinde-ne clipă,

în zborul tău,

şi dă-ne măcar iluzia

eternităţii.


%d bloggers like this: