Paul Stănişor

Semnul Adevărului

Ultimul semn s-a pierdut printre frunze,

Împins de zefir printre ramuri;

Stins, îmi rămâne adevărul pe buze,

Lipite în flori, îngheţate pe geamuri!

 

Arabescul de flori, încrustate pe geam,

Pare a fi filigran scrijelit cu suflare;

Prins mi-a rămas glasul în ham,

Sufocat cu zăbală de vânt în închisoare!

 

Adevărul a rămas doar un semn,

Inscriptat cu mister în privire;

Ochii-mi s-au stins, fulgeraţi de îndemn,

Doritor de nopţi albe-n gândire!

 

27 iulie 2006, Râmnicu-Vâlcea

 

 

Conştiinţa Sinelui

Mă smulg din nepăsare,

Căutând supusul sinelui,

Ascuns de crisalidă-n visare,

Doritor de libertate a sinelui.

Chinuit caut să ies întreg

Din renunţare şi suferinţă,

Zâmbind inocent să aleg,

Calea curată spre dorinţă.

 

Încerc să mă disec moral,

Pipăind după greşelile motivaţiei,

Făcându-mă să gândesc imparţial

În faţa principiului revelaţiei!

 

Vreau să mă cunosc pe mine,

Sustrăgându-mă din subiectiv,

Cercetând de la distanţă în sine

Cu dor de răspuns obiectiv.

 

Totuşi disperarea mă apasă

Ca preţ al conştiinţei de sine,

Prinsă în viaţă ca-n plasă,

Constrângătoare de rău şi bine!

 

Disperat, vreau să devin puternic,

Înfigându-mi rădăcinile în neant,

Învăţând să înfrunt veşnic,

Singurătatea cumplită de atlas!

 

06 decembrie 2005, Râmnicu-Vâlcea

Advertisements

%d bloggers like this: