Mara Paraschiv

Fereastra

Cascadă.

Cale de întoarcere spre

umbra gândului.

Privire dezgolită.

Nu te împotrivi,

Lasă-mă să prind

raza nocturnă!

 

Ochiul ascuns

Caut

prima cotitură

înstrăinată de numele tău

freamătul din aripi

mirosul

calea mesteacănului

singurul ochi.

 

Invoc

Împrumută-mi o pală

de foc

pe-o aripă aprinsă

un gând

o zi de cuget

în zori

Fă-mă să cad peste gânduri

să le gust

 

Mustrare

verde sub nuc

viaţa şi gândul

varsă încet trupul

visez – nimfă pe ape –

în lumea umbroasă

prin fereastra deschisă

răsucită-n eter

pe drumul îngust

îmi vindec păcatul.

 

Sărutul

Grădina sub iarbă

gândul mai greu decât verdele

frunzei

câmp jucat pe rădăcini

cine te-atinge,

şoaptă!

 

Sunetul tăcerii

Gânduri în spuza nopţii

apasă umerii

cuvintelor nerostite

ca un ecou golit de aşteptare

cântecul a rămas uitat

în casa poveştilor nemuritoare.

(Din volumul „Alb în fereastră“, Editura „Opera Magna“, Iaşi, 2006.)