Gheorghina Ţibichi-Bodea

Pe treptele destinului

Îngenunchez

pe treptele

destinului;

mereu am impresia

că un ceva,

în depărtare,

mă cheamă;

am făcut

chiar un contract

cu visele mele,

dar mereu ziua plăţii

îmi este amânată.

 

Adio…

Cuvântul „adio”

îl purtăm în palmă,

clipă de clipă,

dar inima-l ţine strâns

în chingile ei,

în timp ce sufletul geme,

sărmanul,

ca un veşnic

acar Păun.

 

Primul drum

Drumul,

care ne-a purtat paşii,

ne mai cere încă,

aşteptându-ne

cu un cântec de liră;

dar noi

visăm la lună şi la soare,

uitând de dorul

şi de bunăvoinţa

primului nostru drum.

 

Celui ce aşteaptă

Ce-i puteţi da

celui ce aşteaptă?

Victoria primăverii?

Cea din urmă

floare a toamnei?

Dacă nu-i puteţi da

acestea,

lăsaţi-i măcar speranţa.

 

Amăgire

Lacrimi grele

se scurg

în disperarea

născută din îndurare

şi răbdare;

ne trezim în postura

unor simpli spectatori,

dincolo sau dincoace

de zăbrele;

imaginile amăgesc ochiul,

transformându-se în umbre,

de la o zi la alta;

ne resemnăm gândindu-ne

că întotdeauna există un celălalt

mai flămând, mai înfometat.

 

Singurătate

Frânturi de vise

dureros trec prin mine,

închizându-mi sufletul

sub carapacea unui destin;

o lacrimă de fericire

îmi străpunge singurătatea;

un tainic vis

mă caută, mereu,

ca o pradă a iubirii;

câtă risipă de iubire

într-o lume a tăcerii

şi a singurătăţii!…

 

Cum trece timpul…

Plutim pe un gheţar,

la marginea uitării;

paşii primăverii

s-au dus de mult;

călcăm pe frunze

căzute,

trecând printre fulgi

de zăpadă…

cum trece timpul

fără nici o destinaţie;

mereu speranţe ucise…

 

Visez…

Visez o zi…

îmbrăcată ca o mireasă

cu flori de cireş,

să râd fericită,

dincolo de un destin

banal, adormit;

închid ochii

să nu văd viaţa

de-aproape…

 

Lumea de vise

Suntem părtaşi

la lumea de vise

şi ne înconjurăm

cu tot felul de flori;

frumuseţea lor

ne amăgeşte, însă,

veştejindu-se

ca viaţa,

trecută prin nisipul

clepsidrei.

 

Viaţa

Toţi am vrea

să fim nişte învingători,

pe cel mai înalt podium;

dar viaţa,

neîndurător arbitru,

vine spre noi

cu o infinitate

de feţe,

dăruindu-ne

strigăte de durere

într-un cor infernal.

(Din volumul „Pe treptele destinului“, Ed. „Viaţa arădeană“, 2003)


%d bloggers like this: