~Petre Cichirdan: Miresme şi greieri – Poeme în stil haiku

La una dintre ultimele întruniri ale Societăţii Culturale „Anton Pann“ ne-a fost distribuită personal, de către autor, o carte, aproape carte, o plachetă de poezie, subintitulată micropoeme în stil haiku, semnată de Adina A. Enăchescu şi intitulată „Miresme şi greieri“. Am considerat gestul, ca unul ce a ţinut loc de lansare a unei noi cărţi, apariţia, în sine, fiind una de tip provocator… Întratâta încărcătură de lirică locală, sub semnul supralicitării unei sintagme care ne defineşte excesiv ca popor născut poet, mica scriire, apărută în colecţia revistei „Orfeu“, Seria Poezie (71), 2005, vine să scuture puţin stufoasa producţie de gen, să o aerisească şi, precum sporturile marţiale– scurte şi esenţiale, ajutate de sunete– icnete la fel de scurte, încearcă trăirea lirică, gestul filozofic, pe aceleşi lungimi de undă, practic, pe aceeaşi mărime metrică… Stilul haiku solicită calitatea discursului concis, gestul, de preferinţă către esenţă, mimica ascunsă, braţele cuprinzând soarele, din când în când cuvântul poemului pătrunzând profunda şi intima natură umană… Haiku, formă a poeziei japoneze cu vechime de un secol în actuala formă (trei unităţi metrice formate din 5-7-5 silabe), ni se prezintă ca un gest liric cu profundă înfrânare a gestului cotidian, este exprimat frecvent în arealul liricii japoneze, dar cu o mare şi rapidă răspândire în cel universal, este o strofă de trei versuri care sintetizează o trăire poetică fără descrieri de rutină. Este o creaţie străină narcisismului, cantatei lirice…populismului. Prin cuvinte simple, doar câteva, haiku trimite la sublimul estetic, la imaginea nedevelopată, dar intuitivă, solicită consumatorul să trăiască o parte din actul creaţiei… Expresie, aprope violentă, a aparentei răceli asiatice, alternând între meditaţie şi explozie, între renunţare şi ambiţie, această formă de exprimare sinceră duce mai degrabă către căutarea grafică a imaginei decât expu-nerea ei lirică, include gestul, se apropie de sacru… Nu pot să nu amintesc aici comparaţia pe care, cu ani în urmă, o făcea Emil Vlad, director în Institutul Naţional de Informare şi Documentare, în 1986, comparând grafia cuvântului om în limbile japoneză şi română…În ţara Soarelui Răsare, acesta, este o fiinţă bipedă care, între braţe, cuprinde soarele, pe când în limba română ni se prezintă ca un vierme care se târăşte…De aici poate şi chintesenţa celor câteva cuvinte haiku care, probabil, în apropiatul viitor, se vor reduce şi mai mult, locul lor fiind luat de ancestralele însemne simbolice. Mai trebuie amintit că în general lirica din arealul primului mileniu, specifică spaţiului persan, şi cea de la începutul mileniului doi, scolastică, foloseşte expresia scurtă, de multe ori enigmatică, iar în ce o priveşte pe cea populară, vulgară, trebuind să fie ţinută minte nu se regăseşte decât în metru scurt. Am cunoscut în această culegere, de „Miresme şi greieri“, o A. A. Enăchescu într-o vervă existenţialistă molipsitoare, cu un discurs esenţial, concis , dar bogat prin multitudinea de imagini localizate în spaţiul frumosului şi al poeziei, surprinzător, între real si ireal… Eliminarea amănuntului, zorzoanele profesioniste, fac ca autoarea să se îndepătrteze de local, să se instaleze în generalul atotcuprinzător, să se lanseze în nemărginitul spaţiu, să se apropie de râvnita zonă filozofică. Se internaţionalizează chiar dacă duce cu ea în spaţiul nemărginit, iată, un reper drag precum Râmnicul cel atât de mic şi nedefinit decât prin aerul episcopal… „La Râmnic, vara/ trandafiri episcopali-/ miros de rai!“ …Este tot ce are Râmnicul mai valoros şi mai frumos! Din nou detaşare de local, de provincial, prin esenţializarea expresiei se pătrunde în universal chiar dacă se apelează la termeni definind banalul local… „Noapte de Crăciun-/ aurul brâncovenesc-/ s-aprinde pe Otăsău!“ Rare sunt cazurile de părăsire a regulilor haiku, acelea de a nu respecta unitatea metrică 5-7-5, numărul de silabe în cele trei versuri, cazuri în care, parcă, se reduce încărcătura trăirii poetice… „Râmnicul doarme/ străjuit de Olt-/ eu scriu întruna!“ Chiar poeţii japonezi, în cadrul compoziţiilor de acest gen, atunci când se exprimă într-o altă limbă decât a lor, nu reuşesc să păstreze regula, dănd vina pe faptul că doar în japoneză silabele, toate, au aceeaşi lungime. Revenind la volumul „Miresme şi greieri“ trebuie să anticipăm succesul pe care Adina A. Enăchescu, în calitate de autor al acestuia, îl va înregistra odată cu validarea sa publică, odată cu impactul pe care îl va produce asupra cititorului vâlcean şi nu numai, impact pe care, personal, îl văd util în ambele sensuri. Are de cîştigat cititorul în sensul îmbogăţirii propriei culturi, al experienţei de consumator literar, are de câştigat poetul, autoarea culegerii, care în mod sigur, cel puţin pe unul dintre traseele propriilor căutări artistice, cel de esenţializare şi discretă cugetare filozofică, se va bucura de o nouă dimensiune a creaţiei sale poetice…Cea influenţată de chintesenţă şi de nelinişte a căutării! „Copilărie-/ malul Otăsăului/ plin de flori albe!…. „Teii Râmnicului/ paşii mei pe Capela-/ tu nicăieri!“…”Primăvară-/ o floare de magnolie/ cu zâmbetul roz… „…„Casa pustie-/ rememorând trecutul/ femeia singură…“


%d bloggers like this: