~Lucian Gruia – Vasile Ponea: „Cuvinte în tangaj“

(Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2004)

Grupându-şi reflecţiile în capitolele intitulate: Cuvinte în tangaj, Filosofice, Poetice, Socio-politice, Ironice, Intersecţii şi Diverse definiţii, târgujianul Vasile Ponea doreşte să facă ordine în insectarul „fluturilor”viu coloraţi, ai meditaţiei sale, cristalizaţi în carte.

După cum mărturiseşte cu dezarmantă sinceritate, în al său Cuvânt înainte: „Nimic nou sub soare, aşa se face că şi în prezentele reflecţii Cuvinte în tangaj în afară de o apreciabilă doză de subiectivitate şi o modalitate personală de a alege şi aranja cuvintele în context, nu cred că se prefigurează idei noi“ – nu ne rămâne decât să decelăm specificul autorului în a exprima ideile spuse deja în decursul istoriei omenirii.

Faţă de maximele, cugetările, aforismele cu care suntem obişnuiţi, autorul are o mai mare aplecare spre poezie, multe din reflecţiile sale fiind rimate, altele poezii de-a dreptul, scurte desigur, după model haiku, gen căruia îi dedică următorul aforism: „Haiku-ul – sculptura stilizată a gândului, / sau a instantaneului trăit.“

Iată una dintre cele mai reuşite dintre reflecţiile – poezii: „De sub pleoapa de stâncă, / Curg lacrimile pământului / Către mările / care au copilărit în munţi.“

Poeziei este văzută, ca la anticii greci, de inspiraţie divină, har: „Poezia…este amprenta lui Dumnezeu în suflete,…/ metamorfozarea încifrării lui Dumnezeu, / lumină din duh.“

Cugetările sunt tipărite, cele mai multe, într-o caligrafie spaţială, pe mai multe rânduri, fiecare dintre ele accentuând câte o idee.

Desigur, din cugetările lui Vasile Ponea se desprinde viziunea sa asupra vieţii şi vom încerca să o desluşim.

Vasile Ponea este un creştin autentic. Dumnezeu ne-a dat viaţă, el ne mântuie: „Am aflat că toate miliardele de vieţi dispărute / au fost găsite de / Dumnezeu.“

EL ne-a dat cunoaşterea ca să evoluăm: „Doar săraci în păcat şi bogaţi în lumină, / printr-o viaţă voită, cu pasiune senină, / şi gândirea fermă, hotar păcatului, / sorbim Harul Divin al Universului.“ Ca să ne merităm viaţa: „Viaţa e un dar prin care eşti pedepsit“, trebuie să mai şi plătim. Canoanele care ni s-au dat sunt cunoaşterea şi iubirea: „Crucea noastră, pe care o ducem, / Constă în setea de cunoaştere. / Aşa ne-a vrut Dumnezeu!“; şi mai departe, „Iubirea e cel mai teribil canon dat nouă, oamenilor, de către Dumnezeu!“

Zbaterea între bine şi rău, survine din indecizia umană: „Numai gândirea noastră / face ca toate cele ce ne înconjoară, / cu legăturile lor cauzale, să fie: / bune sau rele, / frumoase sau urâte, / valoroase sau nu.“

Din păcate nu ştim să apreciem frumuseţea decât după ce a trecut: „Paradisul a apărut după alungarea omului din acel ţinut!“

Autorul crede în viaţa de apoi: „Într-un anumit sens lumea e foarte bogată deoarece e mult mai plină de moarte decât de viaţă, iar moartea e infinită:“ „Nu cred că oamenii se nasc egali, / însă devin egali / în faţa obştescului sfârşit. / Dar nu şi după.“

În periplu terestru puţini se poartă cu adevărat demni: „Sufletele de aur nu pot fi furate, / nu au nevoie de seifuri; / ele se dăruiesc continuu / şi sporesc în loc să se epuizeze.“

Trebuie să ne stăpânim instinctele: „Domnia asupra ta / e cea mai grea / şi cea mai necesară.„

În lumea concretă, legislatorii sunt corupţi, iar puternicii zilei, tirani: „Se mânuieşte legea nu ca o povaţă, / ci ca drept cuţit / înfipt, fără dreptate, în cel nedreptăţit.“; „Prea de multe ori, / când se acţionează de capul unuia, / e vai de capul multora.“

Dar e loc şi de ironie de bună caliate în aforismele lui Vasile Ponea. Să exemplificăm prin câteva: „Câţi se zbat şi se luptă pentru un scaun / şi când ajung la el…îi întorc spatele.“; „Nu se ţinea de o singură slujbă, / mergea pe la toate bisericile.“; „Grâul, orzul, ovăzul, secara au ceva comun cu societatea – pleava.“; „După numărul de păduri defrişate / îţi dai seama / cîte cozi de topor au apărut.“; „Tăcerea la examene nu poate fi de aur.“; „Ochii care nu se văd se uită…după alţii.“

„Când se discută despre femei, / în general, bărbaţii sunt foarte guralivi, / când se discută despre soţile lor – amuţesc.“

Ce ar mai fi de spus? Unele maxime vizează minus cunoaşte-rea teoretizată de Lucian Blaga: „Nu-ncape în cuvinte / o taină relevată“. „E greu să concepi că vasta cunoaştere / te transpunere într-o beznă şi mai mare.“

Altele pornesc de la Brâncuşi: „Înţelepciunea, / din păcate, / dă roade la bătrâneţe.”

Lecturând cartea lui Vasile Ponea până la cugetarea finală: „Aceste rânduri sunt fereastra Eului / către dumneavoastră.“, sperăm că prin fereastra de proverbe propusă de autor, am întrezărit câte ceva din sufletul său.

LUCIAN GRUIA

Advertisements

%d bloggers like this: