~Lucian Gruia – Leon Birnbaum: Despre problemele fundamentale ale omenirii

În cartea sa intitulată Megaera terestră şi antroposfera (Ed. Aletheia, Bistriţa, 2004), savantul din Dej, Leon Birnbaum, ne pune pe gânduri, reflectând la destinul tragic al vieţii de pe planeta Pământ.

Megaera terestră este perioada în care pe planeta noastră există viaţă, iar etapa ei în care trăieşte omul, o reprezintă antroposfera.

Pentru planeta Pământ, condiţiile apariţiei, megaerei au fost:

a). la începutul megaerei: temperatura, în continuă răcire, de 321° K/48 ° C; existenţa unei reţele hidrografice; existenţa unei atmosfere cu presiune normală; inexistenţa unor corpuri cereşti mari, în apropiere, care să ne fure atmosfera;

b). la sfâritul megaerei: temperatura Pământului, în continuă răcire, 256° K/-17° C.

În legătură cu apariţia atmosferei te-restre, autorul dă următoarea explicaţie. Acum 4 -5 milioane de ani, Pământul era acoperit cu un strat de ozon solid, foarte exploziv (gaz care se lichefiază la – 250 ° C şi se vaporizează la -111 ° C). O puternică mişcare seismică ori câteva fulgere au generat această explozie, în urma căreia, ozonul s-a descompus, cu mare degajare de căldură, în oxigen atomic stabil şi oxigen atomic extrem de activ chimic, din combinaţiile căruia cu alte substanţe (carbon, hidrogen, azot, sulf, fosfor etc.) rezultând peste 2 milioane de produse. Unele din aceste combinaţii au dus, până la urmă, la formarea cuacernatelor din care s-au dezvoltat organismele monocelulare, apoi pluricelularele, din care, prin evoluţie, au rezultata două regnuri: cel vegetal şi cel animal.

Acum se naşte un nou înveliş al planetei, biosfera, în cadrul căreia, prin apariţia omului, începe antroposfera.

Omul, însă, vrea să domine celelalte vietăţi, consumă nesăbuit resursele naturale şi înmulţindu-se neîngrădit/peste măsură va păţii ca saurienii care au murit de foame, după ce au mâncat totul.

În capitolul „Pacostele omenirii“, Leon Birnbaum tratează, extrem de incitant, problemele antroposferei. La începuturile omenirii, în epoca tribală (paleolitic, neolitic) se păstra o proporţie relativ constantă între producţia proprie şi consumul familial. Apoi, prin defrişare, terenurile agricole se extind, apare nevoie de noi braţe de muncă şi populaţia începe să crească. Evoluţia progresului tehnic, liniară la început, a devenit astăţi exponenţială, urmată de creşterea populaţiei în aceeaşi proporţie. Progresul tehnic a condus la apariţia unor cauze negative care au instituit, începând cu sfârşitul mileniului II şi continuând şi astăzi, o lene planetară, caracterizată printr-o stagnare relativă în toate domeniile de activitate umană: ştiinţe, literatură, arte şi chiar informatică.

În viziunea autorului, cauzele acetei leni planetare sunt următoarele:

1. suprapopularea globului;

2. întârzierea voită a nupţialităţii;

3. drogarea perpetuă.

Să le prezentăm succint.

1. Suprapopularea globului;

Populaţia Terrei a ajuns la sfârşitul secolului XX la 6,5 miliarde de locuitori, mai puţin decât s-a anticipat, datorită, în principal, celor două războaie mondiale. Pe lângă distrugerile provocate de războaie, acestea au şi efecte benefice, ele stimulând gândirea creatoare. Cele mai mari invenţii ale omenirii s-au realizat la sfârşitul celor două războaie mondiale.

Acum, după 60 de ani de la ultimul război mondial (după o pace prea mult prelungită – consideră autorul) s-a instaurat lenea planetară şi populaţia a început să crească îngrijorător, estimându-se că la mijlocul secolului XXI ea va atinge 9 miliarde de oameni. Populaţia activă, în creştere, trebuie să lucreze, dar întreprinderile trebuie să aibă un anumit pro-fit. La un moment dat, cu salariaţi mulţi şi chiar cu salarii mici (dar îndestulătoare)întreprinderile ajung în pragul falimentului şi trebuie să trimită în şomaj până la 40 % din personal. Şomerii ăşi pierd iniţiativa şi vor fi atinşi repede de lenea de gândire.

2. Întârzierea voită a nupţialităţii

De când medicina a descoperit anticoncepţionalele (spre sfârşitul secolului XX), tinerii/tinerele (între 17 – 18 şi 30 – 35 de ani) duc o viaţă destrăbălată, dezechilibrată, cu excese de sex şi schimbări dese de parteneri/partenere. Când îi vor preocula urmaşii, vor întemeia familii obosite, care cu chiu şi vai ajung să aibă unul sau doi copii (cu excepţia ţărilor din Africa şi Asia), dintre care destul de mulţi se vor droga.

Excesele tinereţii se vor resimţi în lenea familiei prea târziu întemeiate.

3. Drogarea perpetuă

Astăzi, cam 10 % dintre tineri se droghează şi se folosesc droguri tot mai puternice. Ele au efecte psihotropice şi tranchilizante, producând dependenţă. Drogaţii sunt într-o stare de „lene planetară“ perpetuă.

O altă problemă prezentată în carte este aeea a creşterii populaţiei. Concluzia este că fenomenul va fi totuşi diminuat de:

a) factori naturali: rezultatele unor mutaţii genetice nefavorabile (boli noi); evoluţia conştiinţei în decrimentul creşterii numerice; apariţia unor mijloace de autoreglare a speciei pe măsura reducerii mijloacelor de subzistenţă); catastrofe naturale (inundaţii, uragane, erupţii vulvanice, cutremure, răcirea temperaturii planetei)

b) factori artificiali: poluarea; efectul de seră; efectele medicamentelor care conduc la infertilitate, impotenţă, frigiditate etc.

Tot în această carte, Leon Birnbaum prezintă o sinteză a teoriei sale cosmologice dezvoltaă în cărţile sale precedente /1,2/.

O prezentăm succint pentru originalitate şi valoarea ei intrinsecă.

Întrucât universul cuprinde tot ce există, nu poate fi nimic în afara sa, deci este finit. Spaţiul finit absolut este alcătuit din cuante de tip V, imobile, care cuprind energie potenţială enormă la 0° K. Spaţiul absolut este omogen şi izotrop

Când, din motive necunoscute încă, o cuantă de tip v se mişcă, ea generează un nor de cuante W, care se rotesc, energia lor cinetică preluând energia potenţială a cuantei V care le-a gnerat. Norul se roteşte, devine tot mai dens (prin generare în continuare până la o limită finită de cuante W)devine tot mai dens, îi creşte temperatura şi devine un corp ceresc incandescent. În contact cu vecinătăţile sale aflate la 0° K (cuantele V), corpul ceresc se răceşte, se desprind bucăţi din suprafaţa sa solidificată, care vor deveni sateliţi/planete. Răcirea progresivă a planetei, poate duce, în intervalul de tempeatură propice şi în condiţii favorabile pe care le-am sbliniat) la apariţia unei megaere. În final, corpul ceresc se răceşte la 0° K, îşi pierde întreaga energie cinetică şi se resoarbe între cuantele tip V.

În cea ce priveşte sistemul nostru solar, leon birnbaum consideră că planetele Jupiter, Saturn şi Uranus (având mase, densităţi şi aspecte mult deosebite faţă de celelalşte planete, nu provin din sore ci de la alte corpuri cereşti afiliindu-se ulterior sistemului nostru.

Planetele, începând cu pluto (cea mai îndepărtată de Soare) şi până la marte au traversat deja megaere (dacă au avut), Pământul o trăieşte în prezent, urmând eventual Venus şi Mercur.

Pentru o viitoare colonizare planetară, când Pământul va ieşi din megaeră, omenirea va trebui să se orienteze spre Venus (dar nu pare să aibă condiţii favo-rabile) şi mai degrabă spre una din planetele A, B sau c din din Proxima Centauri (Constelaţia Orion).

Leon Birnbaum combate şi teoria genezei universului printr-o mare explozie termoncleară (Big-Bang), pentru că în această situaţie ar fi nevoie de o generare continuă de materie, pentru ca densitatea ei în cosmos să fie relativ constantă.

Nici deplasarea spre roşu a liniilor spectrale, pe care se bazează în cea mai mare măsură teoria Big-Bang – ului nu este valabilă decât în proporţie de 50 %, întrucît fenomenul se poate produce, nu numai din cauza îndepărtării galaxiilor una de alta, ci, şi de înregistrarea energiei pierdute de foton pentru a învinge câmpul gravitaţional stelar, ajungând la observatorul nostru.

Pentru savantul din Dej, fiecare corp ceresc ia naştere printr-un Big-Bang local, de energie finită.

În concluzie, Leon Birnbaum a elaborat o teorie cosmologică închegată, originală, noncontradiclorie şi care trebuie luatî în considerare de astrofizicieni. Iar consideraţiile sale despre antroposfera terestră, ne pun pe gânduri…

Note:

1. Leon Birnbaum – Un eseu despre o antologie finită (ediţie bilingvă, româno-engleză), Ed. Aletheia, Bistriţa, 1999;

2. Leon Birnbaum – Cosmologia finită şi chestiuni de axiomatică (ediţie bilingvă, romîno– engleză), Ed. Aletheia, Bistriţa, 2001.

LUCIAN GRUIA


%d bloggers like this: