~Lucian Gruia – Emanoil Toma: Pamflete

După ce Emanoil Toma ne face un „Semn cu ochiul“, printr-un volum de versuri lucide /1/, ne pune „Sub ameninţare“ printr-o culegere de pamflete /2/ usturător satirice, (că doar e prahovean de-al lui Caragiale), savuroase, care mă duc cu gândul spre comentariile politice ale lui Mircea Dinescu.

Pănă în prezent, profesorul cîmpinean a publicat cinci volume de versuri (VĂ FAC CU OCHIUL fiind cel mai recent dintre ele), trei romane (reunite apoi într-o trilogie), un volum de proză scurtă, un volum de DIALOGURI NECONVENŢIONALE şi, în acest an, cartea de pamfete amintită.

Am pus în bătaia puştii cele două cărţi menţionate, pentru că poemul „Vă fac cu ochiul“, din cartea omonimă, ne pune „Sub ameninţarea“ pamfletelor, aşa cum vom vedea în continuare.

Poemul cu pricina, aseamănă condiţia umană cu aceea a peşterii platonice. Suntem făcuţi din lut (din compoziţii diferite), suntem labili, depinde de noi înşine ce acceptăm să fim:”Şi pe pământul acesta lutul este / singurul care ne deosebeşte.”

Iar ceea ce facem din noi înşine, rezultă din pamfletele pe care le comentăm succint în continuare şi care acoperă o mare parte din pro-blemele noastre contemporane. De ce sunt necesare aceste pamflete? Pentru ca cei aflaţi la putere să nu ne creadă proşti şi ca cei care sunt păcăliţi acum de noua oligarhie venală, să se trezească la realitate.

Sunt trecute în revistă, cu acuitate de analist politic, o mare parte a problemelor noastre specifice şi ale întregii lumi contemporane.

1. Problemele politice

Începem cu aspectele politice, pentru că dominanţa lor nefastă determină, din păcate, şi problemele economice şi sociale.

“Românul face polithichie. Până când nu dă cu nasul în cele politicheşti, nu serveşte masa de prânz. Până nu aşează pe căprării viitorul ţării, nu serveşte masa de seară. Până când nu înjură trecutul, nu reuşeşte să-şi pupe nevasta. Cerul patriei e plin de dumnezeii mamelor celor aflaţi la putere, pentru că s-au pus Ei pe picoare şi Ţara pe brânci“.

Dar să începem cu instituirea noii democraţii (“originale”) româneşti. După revoluţie, s-a instaurat la putere regimul foştilor comunişti şi securişti, care ne-au călăuzit paşii spre capitalismul contemporan, într-o variantă hămesită, autohtonă. Primul pas a fost deschiderea graniţelor, timp de şase luni, în care, cei aflaţi la putere – singurii umblaţi în străinătate pe vremea lui Ceauşescu şi pricepuţi la afaceri – au dat marile tunuri financiare, după care au făcut încrengătura economico-financiară mafiotă de deasupra partidelor politice.

Desigur, campania electorală începe prin promisiuni pe care candidaţii ştiu bine că nu le pot onora, ceea ce va conduce la erodarea guvernării, în strigătele furibunde ale opoziţiei. Tehnica sondajelor de opinie este folosită strategic, numai de partidele în ascensiune popu-listă. PDSR–ul, când era la apogeul puterii, ştiind că nu poate urma decât decăderea, nu le-a mai comandat. Altă şmecherie de imagine este alianţa cu UDMR, care se face în secret, înainte de vot, dar devine publică abia după încheierea campaniei electorale, fiind cunoscută reticenţa ardelenilor la partidele aliate cu această grupare.

Şi acum, vin la rândul analizei, partidele istorice: PNŢCD şi PNL. După ce lumea s-a săturat de promisiunile neonorate ale PDSR-ului, şi de domnul Iliescu, a votat Convenţia Democratică, alcătuită din partidele istorice, sub preşedenţia domnului Emil Constantinescu. Deşi Occidentul a promis Convenţiei un puternic sprijin financiar pentru redresarea economică a României, nu a mişcat un deget, tot aşa, cum după al doilea război mondial, ne-a lăsat pradă bolşevismului sovietic. Iar liderii Convenţiei, în loc să guverneze, au început să se păruiască între ei. La apogeul hărţuielii, când se dădeau, care mai de care, lei şi paralei prin verticalitatea lor morală şi suferinţele pe care le-au îndurat în închisorile comuniste, securitatea i-a dat în vileag, pe unii dintre liderii lor, că au fost turnători. Când Constantin Ticu Dumitrescu a definitivat legea care ducea la deconspirarea turnătorilor, comisiile parlamentare i-au modificat-o într-o asemenea măsură încât el însuşi n-a mai recunoscut-o, iar despre punerea în aplicare, ce să mai vorbim. Se amână sine die.

După încheierea guvernării Convenţiei Democratice (cea mai dezastroasă dintre toate) oamenii s-au trezit şi au votat iarăşi PDSR-ul, care avea capacitatea de a mai atenua harababura. Pierzând alegerile, ţărăniştii, conducătorii Coaliţiei, au mers cu pâra la porţile Occidentului, doar-doar vor obţine măcar un oscior de ros, dar totul a fost zadarnic. Au ieşit de pe scena politică. Încă de la început s-a văzut că le-a lipsit simţul contemporaneităţii. Poate că singurele personaje exemplare pe care le-au avut au fost: Corneliu Coposu, liderul lor cât a trăit, şi Andrei Marga, pornit să reformeze cu adevărat învăţământul, pe vremea când a fost ministru.

Cât priveşte PRM-ul, datorită programului populist pe care îl trâmbiţează, nu poate fi prea tare atacat.

PD-ul, pe vremea când autorul îşi scria pamfletele, se scinda între Roman şi Băsescu.

În ceea ce priveşte şovinismul liderilor maghiari, acesta este îngăduit în limitele interesului politic. Ultimaturile lui Laslo Tökes nu sunt considerate instigaţii împotriva integrităţii statului naţional român, şi nu sunt pedepsite conform legii. Certificatele de maghiar sunt o găselniţă pentru dezbinare. Nu sunt împiedicate răutăţile maghiarilor, majoritari în judeţele Harghita şi Covasna, împotriva locuitorilor români de acolo.

2. Problemele economice şi sociale

Marile întreprinderi au fost aduse la faliment prin firme căpuşă şi cumpărate pe nimic de noua oligarhie. Şomajul a crescut revoltător.

Producţia agricolă a scăzut cu 50 % şi ţăranii lucrează, pe micile lor parcele de pământ, ca în evul mediu.

Pentru câinii vagabonzi se alocă mai mulţi bani decât pentru copiii străzii ori bătrânii fără adăpost.

Ceauşescu a fost omorât pentru lipsa de căldură şi suntem debranşaţi sau ne debranşăm singuri, din lipsa banilor, preţurile Romgaz fiind exagerate.

3. Educaţia, învăţământul, cultura

Şcoala încearcă să educe elevii claselor primare şi generale, prin frumoase şi pure spectacole cu tentă morală, organizate la sfârşit de an, ori cu diverse ocazii, iar pe liceeni, în orele de diriginţie şi educaţie civică. Când însă vin acasă sunt intoxicaţi prin mass – media cu violenţă, sex, droguri etc. Prin aceste aspecte, cât şi prin acordarea de libertăţi aberante homosexualilor (căsătoria) se prejudiciază statutul familiei normale.

Marea victimă a revoluţiei din 1989 a devenit intelectualitatea. Se dau tot mai puţini bani pentru cultură şi se promovează spectacole triviale.

Elitiştii intelectuali, foşti dizidenţi, acum vor putere, ciolan de ros.

Autorul deplânge lipsa de solidaritate a oamenilor oropsiţi, care îşi revendică drepturile prin diversele forme de proteste sociale. Luând numai cazul învăţămîntului, pe care-l cunoaşte din practică, printre profesori, întotdeauna au existat spărgătorii de grevă care îşi caută numai propriile interese.

4. Religia

Religia, prin promisiunea într-o Viaţă de Apoi, nu face decât să arunce praf în ochii săracilor: „fericiţi cei săraci cu duhul căci a lor va fi împărăţia cerului“. În schimb, preoţii cer tarife mari (ilegale) aici pe pământ, iar cei bogaţi nu sunt atraşi de această promisiune.

“Numai tâmpiţii cred că preoţii au fost ofuscaţi în comunism. Mulţi au fost securişti. Mulţi şi atunci şi acum îşi umflă buzunarele şi burdihanele speculând credinţa în viaţa de apoi a amărăşteanului. Pentru că nici el şi nici bogatul nu cred în ea. Altfel, la ce bun atâtea vile şi căsoaie la aleşii Domnului?”

Istoria omenirii este plină de războiaie religioase, catolicismul a fost impus cu forţa inchiziţiei, creştinarea Americii Latine s-a făcut prin foc şi sabie, astăzi se promovează războiul musulmano-creştin. În sânul ortodoxiei, graniţa UE desparte ţările catolice de cele ortodoxe. Agitaţiile religioase sunt menite să dezbine şi să ia faţa de la adevăratele probleme economico-sociale, constituindu-se într– un atac la adresa democraţiei, a cărei menire ar trebui să fie promovarea toleranţei.

5. Problemele internaţionale

Problemele economice şi politice, conduc la războiele regionale de astăzi. Luptele se poartă fără scrupule, chiar prin sacrificarea propriilor soldaţi. NATO a folosit în Irak şi Jugoslavia, bombe cu uraniu neîmbogăţit ale căror efecte nu se cunoşteau. S-a tăcut mâlc.

SUA, profitând de puterea sa economică şi militară, s-a erijat în jandarm mondial. Acum marile puteri propun globalizarea, ca să conducă mai uşor lumea printr-un guvern mondial şi organisme centralizate, iar statele naţionale vor dispărea. Strategia pentru un guvern mondial a fost gândită încă de acum 250 de ani.

În relaţiile noastre cu America şi Occidentul suntem obedienţi. De când suntem în NATO am intervenit în războiul din Jugoslavia, Afganis-tan şi Irak, unde nu aveam ce căuta şi putem suporta consecinţe grave.

Mafia internaţională a marilor puteri lucrează şi la nivelul tribunalelor internaţionale: Miloşevici este considerat criminat de război, pe când un fost prim-ministru israelian, care a comis mai multe crime împotriva musulmanilor palestinieni decât conducâtorul sârb împotriva celor din Bosnia, nu.

Concluzii

Uzitând un stis, atrăgător, inteligent, savuros, autorul vrea să arate oamenilor politici că nu suntem proşti şi vrea să deschidă ochii cititorilor. Cartea lui Emanoil Toma trebuie citită fără încrâncenare, dar la mesajele ei trebuie să medităm îndelung.

Pamfletele, inteligente, tăioase, ironice, usturătoare, curajoase şi succinte (în general una – două pagini), sunt scrise într-un ritm alert.. Se citesc cu plăcere, îţi captează atenţia pentru că tot românul face politichie. Bănuiesc că se va comenta mult această carte, din unghiuri diferite. Cartea ne intrigă prin crudul ei adevăr. Privind în jur, toţi simţim cum marasmul ne învăluie de pretutindeni. Este nevoie de asanare morală pentru că familiile microbiene ale celor îmbogăţiţi peste noapte, au invadat totul: „Coşul de gunoi devenise deliciul familiilor microbiene. Muştele au depus mii de ouă. Produsele folosite împotriva lor au avut efect temporar.Încerci să faci curat în jurul tău, dar după plecarea ta paraziţii activează. Aerul pe care îl respiri se încarcă de microorganisme şi dansează (…) Paraziţii regiilor naţionale vor sta în părul nostru şi în perucile judecătorilor (…) Alegătorul poartă cu sine streptococul gata de vânzare (…) Numai anticorpii copiilor noştri pot să mai lupte, dacă au avut de unde suge laptele matern.”

Dacă mămăliga a explodat o singură dată, acum singura şansă sunt alegerile şi trebuie să fim lucizi. Cartea lui Emanoil Toma vrea să ne înveţe acest lucru. (3183)

Note:

1. Emanoil Toma – VĂ FAC CU OCHIUL (Ed. Printeuro, Ploieşti, 2005)

2. Emanoil Toma – SUB AMENINŢARE (Ed. Printeuro, Ploieşti, 2006)

LUCIAN GRUIA

Advertisements

%d bloggers like this: