~Ionuţ Ţene: „Originismul“

În anii şaptezeci şi optzeci ai secolului trecut curentul protocronist, în varianta lui Edgar Papu, reprezenta o componentă substanţială a gândirii culturale româneşti. Aceasta afirma o formă arhetipală de resurecţie a fondului autohton în polemică cu sincronismul lovinescian prea ataşat de sintagma maioresciană a „formelor fără fond“. După Revoluţia din Decembrie 1989, vocea literară protocronistă a fost înecată de valul de adeziuni facile la o cultură consumeristă de factură occidentală, cu pretenţii de expresie pseudo-elitistă. în ultimii ani, Artur Silvestri – în misterioasa tradiţie a lui Vasile Lovinescu – reia o mai veche temă a sa, inedită, cea a originismului. De curând, în cadrul festivităţilor privind acordarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, s-a lansat discret o carte rară, născută din „România tainică“ şi intitulată: „Semne şi peceţi – Şapte lecţii despre originism“, editată la „Carpathia Press“. Pentru Artur Silvestri originismul exprimă „atât cât putem înţelege dorinţa de a face evidentă diferenţa şi deci efortul de a stabili identitatea colectivă atât cât este ea manifestată“. Autorul dezvăluie la români o cultură horală, venită din străfundurile fiinţiale ale culturii milenare Cucuteni. De aceea, suntem un popor născut sub semnul poeziei şi muzicii. în sens blagian, aş continua cu evidenţierea spaţiului mioritic de alternanţă deal/vale, ce oferă o notă melancolică şi metaforică fiinţei româneşti. Pentru autor, zalmoxismul este fructul hrănitor al pitagoreicilor greci şi baza unui creştinism popular şi incipient pregătit de călugării şi eremiţii monoteişti sciţi de la curbura Carpaţilor. Zalmoxis a pregătit sufleteşte pe autohtoni să-l primească în suflete pe Hristos. Silvestri propune o variantă bizantină a periodizării istoriei pentru sud-estul european, care diferă de clasica împărţire a duratei occidentale: feudalism, renaştere, modernism, iluminism etc. în spaţiul mioritic se coagulează o cultură sub-lunară prin isihasm şi renaştere brâncovenească, ca o paralelă culturală tainică şi aproape orală în legătură febrilă cu Dumnezeu.

În viziunea lui Artur Silvestri, există două culturi paralele, una oficială, impusă de numeroasele invazii asupra spaţiului mioritic, şi alta horală şi tainică, plămădită în misterele unui ethos oral milenar şi milenarist. Resurecţia mănăstirilor ortodoxe româneşti, culminând cu Paisie şi cu manuscrisele sfinte, completează tabloul aproape misterios al „omului român“. Tocmai reîntoarcerea la arhetip oferă originalitate şi modernitate culturii române. Pentru Silvestri, Emines-cianitatea esteparadigma sentimentului românesc al fiinţei. întoarcerea la esenţe este drumul spre o avangardă a arhetipului. în cultura universală, Constantin Brâncuşi, prin esenţializarea formelor şi prin apelarea la cultura horală, a fost receptat drept cel mai important modernist al veacurilor noastre. Trezirea originilor este directiva autorului într-o lume a mandarinilor şi sterpului „academism al destrămării“. Numai o întoarcere la origini şi la misterele lui milenare poate izbăvi cultura română din criza schizofrenică a post-modernismului. Un nou tip de protocronism denumit corect originism, ca un curent cultural specific, se plămădeşte în conştiinţe chemând la Sine, prin curăţire harică, a unui suflet românesc, chinuit de prea multe invazii păgâne. Citez interesanta remarcă a profesorului Viorel Roman din Germania despre cărţile lui Artur Silvestri: „Cărţile lui sunt ciudate şi pentru că sunt profund incorecte politic dar, în acelaşi timp, afirmă puncte de vedere care nu doar că nu ţin seamă de existenţa corectitudinii politice, de parcă nici nu ar exista. Sunt expresia unei gândiri de pe altă planetă, din altă dimensiune.“. Aş mai adăuga că scrisul lui Artur Silvestri ignoră cultura paralelă şi oficială a „ocupantului, rămânând credincios căilor spirituale ale fiinţei româneşti. în fapt, asistăm la o serie de microistorii, legate inefabil de macroistoria amprentată de pecetea divină. Autorul este un promotor al unicităţii, al complexului identitar în istorie şi împotriva uniformizării istoricismului globalist şi ateist. Originismul se constituie ca o nouă abordare istoriografică a izvoarelor şi faptelor istorice, care poate fi promovat şi de alţi cercetători din slujba lui Clio.

IONUŢ ŢENE


%d bloggers like this: