~Emilia Dabu: „lisus cu o mie de braţe“ de Varujan Vosganian

Apărută la editura Dacia – Cluj Napoca cu o grafică de Mihaela Şchiopu, având ca lector pe Ştefan Agopian în cartea „lisus cu o mie de braţe” poetul Varujan Vosganian va fi întotdeauna lumina care se jertfeşte nevăzută pe altarul sufletului poeziei. Este printre rarii poeţi care au avut starea de puritate necesară spre a păstra viu focul sacru al adevărului precum zăpada argintie a spiritului peste sufletele noastre. Varujan Vosganian este fulgerat de raza poeziei, este muntele crescut în lumina soarelui, cuvântul care ne aduce, ne redă pe noi cei adevăraţi nouă. Atât de multă poezie trăieşte în creatorul Varujan Vosganian încât deseori te miri cum poate fi aşa de echilibrat în patria cifrelor când e atât de inspirat în patria cuvintelor. „lisus cu o mie de bra-ţe” este o carte şi grea şi greu de înţeles. Adevărul este atât de dureros, de uci-gător, de cutre-murător, că trebuie să fii într-adevăr pur ca să poţi scrie despre el. Şi apoi câţi dintre supra-vieţuitorii decembriului 1989 pot privi cu ochi senini jertfa celor o mie de lisuşi români? Câţi îşi mai reamintesc despre Sângele vărsat pe caldarâm? Câţi au putut deosebi „călăul de victimă”? Cei care au văzut cu adevărat „Piaţa Uni-versităţii” nu mai sunt aceeaşi. Merită toată iubirea sufletul puternic al poetului care a transformat taina morţii, a sângelui vărsat în valuri tinere în poezia eternului, poetul cu adevărat martoral vremurilor sale Varujan Vosganian. De ce să uităm adevărul şi cum să uiţi tocmai ADEVĂRUL, când de pretutindeni apare “Iisus cu o mie de braţe” şi te întreabă: „Tu ce ai făcut atunci când toate braţele Îi erau strivite, bătute în gloanţele teroriştilor, respirate de toţi cei care chiar au crezut în lumina libertăţii divine” „Cele şapte peceţi vor cădea / şi tăcere în cer se va face / O mie de ochi vor urca într-un trunchi de lumină / pe hotarul dintre lumea de dinaintea uciderii lor / şi lumea de la uciderea lor încoace./” „Nu părăsiţi cetatea până veţi îmbrăca putere de sus / lisus cel cu o mie de braţe mai Este.”

Într-un format deosebit, cele două cărţi ale autorului ne arată că se pot face şi prezentări de excepţie ale cărţilor autorilor din România. Cea de-a doua carte „Portret de femeie” vine să echilibreze sufletul cititorului după toată dezlegarea marii taine a disperării prin care trece câteodată o naţie, un popor. Se observă din toată creaţia vosganiană o stare înaltă, o stare de comunicare cu Dumnezeu, cu lisus cu toată nobila creaţie divină. Şi ce întrebare celestă pusă cerescului Creator „Stăpâne, care din noi e cel ce îmbrăţişează,/ cel ce râ-mâne?” Doare singurătatea poetului în starea lui de poezie „Cui îi pasă de mine în noaptea asta / îi dau ţarina viselor mele / dulce ca o turtă de grâu / sarea inimii mele / şi cea mai ascunsă / dintre melancolii…” Femeie de dincolo de vis, „răcoare a lacrimii care sfârâie pe obraz / ca pe o plită încinsă”… „pe lama cuţitului care se ridică / curge imaginea chipului tău oglindit / un sânge luminos”… „căci privirea este marginea fiinţei mele / iar tu eşti marginea visului meu”… „frumoasâ femeie, / fiecare pas al tău e o pleoapă subţire / închizând ochiul meu..” „iţi fac un culcuş din frunze / din crengi înverzite din carnea cea crudă de tot viul din mine / Un pat care arde fără întoarcere, dar focul / de astă dată e alb, e dulce, mocnit”… „Aşternutul va fi neatins ca izma curată, spălată de ploaie / sfinţenie va fi în tot locul şi veghe şi pace / când te vei reîntoarce…”

După ce parcurgem ţinutul fără hotare din „Portret de femeie” ajungem cum este aproape firesc la „Dansul cu moartea”. Zâmbetul ascuns al poetului stă de veghe căci „alteori rămân singur şi fiecare vers / nu mai ştiu a cui amintire este / a cui rouă este şi leacul unde se află”… Poporul poetului „e o pădure de copaci mergători” căci el, autorul este ceea ce simte, ceea ce ştie poate că „ploaia e adevăratul meu sânge / venind dintr-o altă inimă / care bate în ceruri hai-hui”. Timpul şi sufletul poetului desăvârşirii Varujan Vosganian ne îmbră-ţişează cu toată poezia existenţei fiinţei sale ca o rază de dincolo de univers. Totul în prejma sa e lumină, de veghe doar la hotarele poeziei şi iubirii de tot ceea ce are mai sfânt „ochiul ascuns” al şansei de a fi fost dincolo de tot ce viaţa i-a adus în dar – poetul poeziei de dincolo de ceruri.

EMILIA DABU

Advertisements

%d bloggers like this: