~Diacon Daniel Gligore: „Înţelepciunea cea învăţătoare a toată virtutea sau Eclesiasticul“

Cărţile de înţelepciune, un capitol al culturii universale care au cunoscut o mare răspândire, au fost folosite, pentru o mare perioadă de timp, atât pentru educaţia tinerilor cât şi pentru reflecţia adulţilor.

Înţelepciunea cea învăţătoare a toată virtutea sau Ecclesiasticul aduce în actualitate un text din manuscrisul 4389 (din secolul al XVII-lea), copiat de diaconul Dumitru din Câmpulung. În afara numelui Diaconului Dumitru, copistul manuscrisului în ultima lui formă (avea aproape o mie de pagini!), nu se ştie nimic despre tălmăcitorii Vechiului Testament din care face parte Cartea Înţelepciunii lui Iisus, feciorul lui Sirah. Faptul că învăţaţii ostenitori, monahi sau mireni cu pregătire teologică, nu şi-au pus numele în această lucrare dovedeşte că şi-au socotit truda o ascultare duhovnicească, o datorie sfântă faţă de Biserică şi semenii lor, ca toţi participanţii la admirabilul act de adopţiune a limbii naţionale în slujbele religioase, în învăţământ, creaţie intelectuală, administraţie şi celelalte sectoare ale vieţii unui popor destoinic, harnic, dornic de propăşire, românul dintre evul de mijloc şi modernitate. În prezent manuscrisul 4389 se află la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.

Volumul îngrijită de Aurelia Bălan-Mihailovici, filolog, cercetător ştiinţific şi dascăl în învăţământul superior în Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir, prefaţată de academicianul Virgil Cândea, „îşi propune să readucă în actualitate cărţile sapienţiale, ca documente lingvistice, monumente literare, dar mai ales ca manuale de meditaţie religioasă, filosofică şi etică. A ales în acest scop un text celebru, Înţelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, parte a Vechiului Testament, exemplară pentru literatura sapienţială, şi anume într-o tălmăcire românească de acum trei veacuri şi jumătate, din vremea plămădirii limbii române literare. (Acad. Virgil Cândea, din Prefaţa cărţii).

În cuvântul către cititor, Aurelia Bălan-Mihailovici invocă, pentru argumentarea demersului făcut, cuvintele Sfântului Ieronim, cel care a tradus Sfânta Scriptură în limba latină, traducere cunoscută cu numele generic Vulgata: „Ignorantio Scripturarum, ignoratio Christi est.“ Adică a ignora Scripturile (Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Biblie) înseamnă a ignora dreapta credinţă sau adevărata slujire pe care noi, oamenii, suntem datori a o aduce lui Iisus Hristos.

Pentru a fi accesibilă, folositoare şi deschizătoare de perspectivă asupra însemnătăţii pe care limba românească şi cărţile sapienţiale le-au avut pentru înaintaşii noştri, conţinutul propriu-zis al manuscrisului are o prefaţă de acad. Virgil Cândea, un cuvânt către cititor şi o încadrare a manuscrisului în contextul cultural-religios al secolului al XVII-lea. După expunerea traducerii din Vechiul Testament, făcută la Câmpulung Muscel, după modelul de limbă românească al textului lui Nicolae Milescu, cartea conţine consideraţii istorice privitoare la activitatea cultural-religioasă a Mănăstirii Negru-Vodă din Câmpulung Muscel, în secolul al XVIII-lea, întocmite de dr. Silviu Mănescu, un glosar de termeni şi locuţiuni, o postfaţă de Preot prof. dr. Dumitru Popescu şi un indice de cuvinte.

Volumul apărut la Editura Sinergii a fost lansat sâmbătă, 4 noiembrie, la Galeria Arta din Municipiul Câmpulung Muscel. (3169)

DIACON DANIEL GLIGORE


%d bloggers like this: