~„În viitor, românii vor avea consiliul lor… în Constituţie“ – interviu cu scriitorul Vasile Barbu

– Domnule Vasile Barbu, iată, ne-am întâlnit, cu plăcere la acţiunile organizate de Biblioteca Judeţeană.

– Da, este vorba de o acţiune „Cultură fără frontiere“, o acţiune care a fost iniţiată acum doi ani şi se derulează pe axa Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol“ Arad. Societatea literar-artistică „Tibiscus“, respectiv Consiliul Naţional al Românilor din Serbia. De data aceasta, am venit cu câţiva scriitori, printre care i-aş aminti pe: Ionel Şoit, I. Lăpădat, respectiv, pe pictorul Daniel Susa, care a adus cu sine o expoziţie de acuarele. Am adus şi am dăruit Bibliotecii judeţene din Arad o expoziţie de presă românească din Serbia şi o expoziţie de carte a editurilor noastre. A fost o manifestare de suflet, o manifestare care dorim să rămână tradiţională, iar, următoarea întâlnire să fie în Banatul sârbesc, acolo la noi, în luna ianuarie, când, vom face o întâlnire literară, consacrată genialului poet al limbii române, Mihai Eminescu. A doua acţiune, pe care o preconizăm este concursul de recitare „Buna vestire“, care va avea loc la Uzdin, la „Casa românească“, în data de 25 martie 2007.

– Domnule Vasile Barbu, la această acţiune, la care am participat şi eu, au fost invitaţi elevi de la mai multe licee din Arad şi nu numai, care au fost receptivi la tot ce s-a spus acolo. Cum vi s-a părut această receptivitate a tinerilor?

– E o idee extraordinară să participe tineri la astfel de acţiuni şi, una din hotărârile luate la această întâlnire a fost că, în viitor trebuie să facem mult mai mult pentru ca tinerii să fie incluşi şi în acţiunile noastre. De pe acum ne gândim la o acţiune pe care o vom demara vara aceasta. Este vorba despre o tabără de creaţie şi spiritualitate românească care, va avea loc în judeţul Arad şi la care vor participa copii români din Serbia. O astfel de practică a fost organizată, anii trecuţi, mai ales în judeţul Iaşi şi la Marea Neagră când, au fost aduşi copii din Serbia şi din Voivodina dar, de o vreme, s-a stat cu o astfel de practică pentru că Guvernul României, probabil, nu a mai fost interesat, n-au mai fost fonduri şi, noi dorim ca, din nou, astfel de tabere să fie organizate pentru că, contribuie foarte mult la păstrarea fiinţei naţionale a românilor şi, mai ales, a tinerilor de la noi.

– Apropo, de fiinţă naţională… Am înţeles că, recent, s-a mutat Episcopia, de la dumneavoastră, aici la Deta. Cum văd oamenii, românii noştri, de acolo, această chestiune?

– Noi am avut Episcopie a Bisericii Ortodoxe Române, la Vârşeţ. Primul episcop administrativ a fost numit Preasfinţitul Laurenţiu Strenza iar, după aceea, la doi ani de zile, l-am avut în fruntea noastră pe Preasfinţitul Daniel Pantojanu. Acum, printr-o hotărâre, ilogică, am zice noi, Episcopia noastră de la Vârşeţ, care a purtat titulatura Episcopia Bisericii Ortodoxe Române de Vârşeţ, a fost desfiinţată, iar în locul ei, înfiinţată, una nouă la Deta, cu denumirea de Episcopia Bisericii Ortodoxe Române „Dacia Felix“ pentru românii din Banatul sârbesc cu reşedinţa la Deta, dar, cu sediul la Vârşeţ – nu ştiu, cam aşa ceva – în tot cazul, ceva confuz, însă, ea este a Episcopiei, acum, doar pentru românii din Banatul sârbesc. I-a abandonat pe românii din Serbia de răsărit. În felul acesta, Sfântul Sinod i-a împărţit pe românii din Serbia şi nu este bine aceasta.

– Recent, a avut loc un referendum la dumneavoastră… Despre ce este vorba?

– După câte ştiu, este un referendum pentru confirmarea Constituţiei Serbiei, printr-o procedură urgentă, adunarea Serbiei a adoptat Constituţia la sfârşitul lunii septembrie iar, acum, în data de 28-29 şi cetăţenii Serbiei s-au pronunţat. După câte ştiu, la urnă a ieşit un procent de 53% iar pentru Constituţie au votat cam peste 51% aşa că, acum, Serbia are Constituţia ei.

– Cum sunt cuprinşi, în această Constituţie, cum se regăsesc în Constituţie, românii din Serbia, ca naţionalitate?

– O noutate este că, prima dată în Constituţie sunt prevăzute consiliile naţionale, care există în cadrul fiecărei minorităţi din Serbia. Până în prezent, consiliile nu au fost prezente în Constituţie, iar acum, îşi au locul lor, bine definit. Deci, în viitor, românii vor avea consiliul lor, care este prevăzut în Constituţie, este un organism de stat. Statul va finanţa acest Consiliu Naţional şi va mijloci între stat şi numeroasele organizaţii şi instituţii româneşti. Respectiv, va asigura partea financiară pentru bunul mers al tuturor instituţiilor româneşti.

– Domnule Barbu, cum vedeţi revista noastră „Viaţa de pretutindeni“ şi asociaţia care va merge în paralel cu revista?

– Am primit câteva numere din revista „Viaţa de pretutindeni“. A fost privită cu ochi buni, a fost privită foarte bine. Salutăm această iniţiativă, demnă de toată lauda. După câte am văzut, în întreaga românime, nu există o astfel de revistă. Este foarte bună, foarte utilă pentru noi. Şi, să dea Domnul ca, în jurul ei, să se adune toţi artiştii, toţi scriitorii, toţi istoricii şi să contribuie cu materiale pentru că, aşa ne vom ne vom face şi noi cunoscuţi în marea cultură românească.

– Şi, Asociaţia de cultură şi umanitate?

– Asociaţia de cultură şi umanitate „Viaţa de pretutindeni“ va începe să prindă contur şi în Serbia. Am primit fişe de adeziune şi, acum, le voi distribui în satele cu populaţie românească, pentru ca românii să se includă în această asociaţie.

– Domnule Vasile Barbu, ori de câte ori ne întâlnim, ne bucurăm împreună, ca nişte fraţi…

– Sentimentul este reciproc şi vă aşteptăm la noi…

* * *

„Noi facem eforturi să fim uniţi…“

Dialog cu d-na Milita Neşici, purtător de cuvânt

– Vă rog să vă prezentaţi …

– Mă numesc Milita Neşici şi sunt din partea Federaţiei Românilor din Serbia şi a Partidului Democratic al Românilor din Serbia. Reşedinţa e în Negotin.

– Care este întinderea acestora?

– Avem acoperite 18 comune în Serbia, în sudul Dunării, şi una în Cuvin din Banat. În cadrul Federaţiei avem 6 asociaţii. Partidul este unul politic. Noi, acolo, ne numim vlahi. Noi, însă, ne considerăm români. Sunt 200 de ani de când ni se spune , oficial aşa.

– Există o comuniune de gândire şi acţiune în sânul românilor din Serbia?

– Din păcate, nu. Noi facem eforturi să fim uniţi, pentru că aceleaşi probleme le avem cu toţii.

– Care este atitudinea sârbilor faţă de Dvs.?

– Ei spun că am avea gânduri rele, în sensul că vrem să spargem Serbia… Un fel de Kosovo. Noi, însă, nu avem asemenea gânduri. Serbia este ţara noastră, chiar dacă vorbim româneşte şi simţim româneşte. Serbia rămâne şi va rămâne ţara noastră.

– Am înţeles că s-a votat în Constituţia Serbiei recunoaşterea oficială a minorităţilor …

– Aşa este, avem ajutor de las Guvern, dar lumea de jos nu ne vede cu ochi buni.

– Cu ce prilej aţi venit la noi?

– Cu ajutorul d-lui Viorel Dolha (n.n. preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Arad), am făcut această excursie pentru vizitarea acestor locuri, dar şi pentru a face un fel de şcoală în limba română. Din grup fac parte atât copii, cât şi oameni maturi.

– Cât timp a durat vizita? Câţi aţi venit?

– Trei zile. Suntem 40 de persoane, cu toţii.

– Sunteţi toţi dintr-o localitate?

– Nu… Din mai multe locuri.

– Cum a rămas, până la urmă, cu Biserica lui Boian?

– Biserica este deschisă, încă. Nu au putut să o spargă, deoarece am adunat semnături şi am trimis în toate părţile. Pe preot au vrut să-l bage la puşcărie. L-au chemat de mai multe ori la Poliţie.

– Se ţin sau nu slujbele în limba română?

– Acum, l-au oprit să mai oficieze în limba noastră. Până acum, el a ţinut slujbele la toate sărbătorile, a botezat copiii, a oficiat căsătoriile, a ţinut slujbele de înmormântare…

– Având în vedere noua Constituţie, nu se va rezolva şi problema Bisericii?

– Noi sperăm că lumea se va deştepta .

– Cum vedeţi dvs. faptul că noi, cei de aici, din patria mamă, cum se zice, totuşi, ne gândim şi la viaţa, la soarta voastră, a celor de acolo? Dovadă fiind şi materialele pe care le publicăm…

– Noi suntem mulţumiţi de voi, că vreţi să ne ajutaţi.

– Am înţeles că aveţi o neînţelegere cu cei din Banatul Sârbesc?

– Ei nu prea au înţeles problemele noastre. Ei au şcoli, au o limbă literară. Ei au vrut să fim un Consiliu Naţional, dar noi am făcut un Consiliu Naţional al Vlahilor.

– Cum vedeţi dvs., cei din Valea Timocului, mutarea Episcopiei ortodoxe româneşti de la Vârşeţ la Deta?

– Eu cred că Guvernul României (n.n. Patriarhia) nu a făcut un lucru bun, deoarece episcopul Daniel ne-a ajutat mult. Acum l-au mutat şi nu-i mai dau voie să vină la noi. Eu nu ştiu cum merg aceste treburi, dar cred că nu simţim ceea ce ar trebui pentru Episcopie.

– Copii de origine românească ştiu limba? Vorbiţi în casă limba română?

– Da, vorbim amestecat, şi sârbeşte, şi româneşte. Am uitat multe cuvinte româneşti şi le înlocuim cu cele sârbeşti.

– Această uitare vine şi de la faptul că aţi fost ţinuţi mai rigid?

– N-am avut voie să învăţăm sau să vorbim limba română la şcoală, ci doar în casă.

– Să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine!

– Să dea Dumnezeu!

* * *

„Lumea noastră nu recunoaşte că suntem români…“

Dialog cu dl. Aţa Davidovici

– De unde veniţi, d-le Davidovici?

– Din Valea Timocului, dintr-o comună, Bor, vis-a-vis de Ostrovul Mare. Am venit aici să învăţ mai bine limba română. Sunt la Partidul Mişcarea Românilor din Serbia, care a luat naştere în 1991. nu a fost recunoscut legal…

– Având în vedere noua Constituţie, aţi fost recunoscuţi legal ca şi partid?

– Da, suntem recunoscuţi. Să vedem ce va fi la anul, la alegeri…

– Credeţi că prin recunoaşterea acestui partid veţi reuşi să vă faceţi mai ascultaţi?

– Da, noi am vrea aşa ceva. Dar avem mari probleme pentru că suntem români. Nu ştiu cum va fi, trebuie să ne deşteptăm mai mult.

– De ce credeţi că şi în Serbia românii sunt împărţiţi în atâtea organizaţii, fundaţii, asociaţii?

– Nu ştiu de ce. Ar fi mai bine să fim mai uniţi, toţi laolaltă, şi să nu avem frică de ceea ce suntem, noi, cei din Valea Timocului. Ştim că avem o istorie veche şi ştim cine suntem pe pământul nostru.

– Dvs. cum staţi cu Biserica? Cu problemele ei?

– Prima biserică s-a făcut în 1880. din păcate mulţi sârbi sunt naţionalişti şi ne creează probleme.

– Pe preotul Boian l-am cunoscut în Bucureşti, la Asociaţia Română pentru Patrimoniu, fondată şi condusă de dl. Artur Silvestri, unde i s-a acordat o Diplomă …Spunea atunci că: „noi vorbim limba română din 1833…”

– Da, acesta este adevărul. Nouă toată dreptatea ne-au luat-o. am trăit mai bine sub Turcia. Am avut mai mare dreptate decât după venirea lui Obrenovici, în 1830. Ne-a despărţit de toţi românii şi nu ne-a permis să avem biserică. Au fost dărâmate toate bisericile. Un amănunt: Mircea cel Mare acolo a luptat la Rovine, în partea noastră. La ziua mea, pe 21 mai 2005, ne-am dus să facem o paraschivă, cu dl. Boian şi cu Pârvulovici, de la Organizaţia pentru Drepturile Omului. Au venit nişte sârbi cu poliţia şi nu ne-a dat voie. Pentru aceasta, pe dl. Pârvulovici l-a judecat Tribunalul Municipal. Au putut să-l bage la puşcărie, pentru 15-20 de ani, deoarece au spus că am venit fraudulos, iar sârbii spun ca nu avem voie. Noi, însă, ştim istoria… în „46 au venit sârbii peste noi.

– Cum vedeţi aceste legături care se fac între dvs. şi noi?

– Aceste legături sunt foarte bune şi e bine că suntem recunoscuţi. Pe vremea lui Ceauşescu nu am putut să facem aşa ceva. Sperăm ca aceste legături să crească tot mai mult, să ne cunoaştem mai bine toţi românii de pretutindeni.

– Cam câţi români sunt acolo?

– Circa 800 000, dar poate sunt mai mulţi. Eu, de pildă, m-am declarat român şi n-au vrut să scrie… că sunt român.

– D-le Davidovici să sperăm că lucrurile vor merge spre mai bine…

– Să sperăm…

* * *

„Sunt fiul satului şi fiu de preot…“

Dialog cu ieromonah Ştefan Fănică Lupşici, paroh al bisericii ortodoxe din Deleblota, Banatul Sârbesc, Serbia

– V-aş ruga să vă prezentaţi…

– Sunt paroh al Bisericii ortodoxe române din localitatea Deliblata, Banatul Sârbesc, Serbia. Sunt absolvent al Facultăţii de Teologie din Arad şi mi s-a repartizat această parohie, pentru că, de 18 ani, postul nu s-a ocupat… Tatăl meu, Bujorel Lupşici, a fost zeci de ani acolo. Dacă nu ocupam această funcţie, exista neşansa ca parohia să se desfinţeze.

– Această idee v-a frământat mult?

– Desigur. Era păcat să nu accept acest post, deoarece sunt fiul satului şi… fiu de preot, care a pus mult suflet acolo, să adune întru-cre-dinţă sufletele români-lor, să păstreze tradiţia spirituală, limba româ-nă şi tot ce ţine de asta.

– Cum e biserica la care slujiţi? Câte familii sunt arondate la această biserică?

– Biserica este construită în 1925, în stil prebizantin, cu 3 turnuri, cu o capacitate de 4-500 de persoane. În 1979-1982, a fost renovată şi pictată de pictori din România. Îl numesc aici pe dl. Viorel Ţigu, care s-a stabilit acum în Arad, un foarte bun specialist în arta bisericească, şi pe dl. Grigore Popescu, din Bucureşti, care a pictat în multe ţări. Ca număr de familii, sunt arondate, în prezent, 100 de familii. Păcat, între cele 2 războaie, erau cu mult mai multe…

– Care mai e situaţia cu… episcopia de la Vârşeţ?

– Recent, s-au clarificat pro-blemele, în sensul că Patriarhia şi Statul sârb au recunoscut această episcopie, pe episcopul Daniil Stoenescu, originar din România.

– Scriitorul Vasile Barbu v-a recomandat să fiţi numit preşedintele Filialei Serbia a Asociaţiei de cultură şi umanitate „Viaţa de pretutindeni“, d-sa fiind preşedintele Societăţii cultural-artistice „Tibiscus“ din Uzdin…

– Da, aşa este. Suntem prieteni şi colaboratori. Amândoi facem parte din Consiliul Naţional pentru românii din Serbia şi suntem membri în redacţia Consiliului Naţional „Floare de latinitate“.

– Apropo… Recent, Constituţia Serbiei v-a acordat anumite drepturi…

– Pentru prima dată suntem recunoscuţi oficial.

– Cum văd sârbii de rând aceasta?

– În general, sunt de acord. Recent, am fost şi noi la Serbarea prilejuită de Ajunul de Crăciun. La sârbi este un obicei: să se aducă la biserică crengi de gorun în semn de pace şi înţelegere. Am participat şi eu la acest obicei. Prin urmare, dacă se vrea, poate exista colaborare, înţelegere.

– Văd la dvs. o carte. Despre ce e vorba?

– Este vorba de monografia Bisericii ortodoxe române din Uzdin, carte tipărită în Tr. Severin, sub egida Mitropoliei Banatului şi editurilor „Tibiscus“, Uzdin, şi „Lumina“, Tr. Severin. Prefaţa e semnată de P.S. dr. Timotei Seviciu, episcop al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei. Este o lucrare documentată, cu peste 100 de fotografii. Titlul cărţii: „Biserica ortodoxă română din Uzdin de-a lungul veacurilor“.

– Ce ne mai puteţi spune despre dvs.?

– Prin binecuvântarea P.S. Daniil, m-am întors la cursuri postuniversitare, la Facultatea de Istorie şi Teologie, Univ. Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Sunt şi membru în Asociaţia Filozofilor din Balcani, cu sediul la Sofia.

– Ce limbi cunoaşteţi?

– Normal, româneşte, sârbeşte, lb. franceză.

– Reuşiţi să trăiţi doar din câştigul de la parohie?

– În totalitate, nu. Dar, mai am 3 ha de pământ pe care-l lucrez. Locuiesc doar cu mama, care primeşte pensie după tata. De asemenea, creştem şi animale pe lângă casă, avem ceva vie, gră-dină.

– Ce preocupări aveţi în afară de biserică?

– Mă preocupă cultura, istoria, mass-media, în general. Îmi place să mă implic în acţiuni sociale etc.

– Să revenim la Asociaţia de cultură şi umanitate „Viaţa de pretutindeni“…

– Am observat că oamenii sunt bucuroşi să facă parte din Asociaţie şi, conform obiectivelor sale, să se implice. Am o nepoată studentă la Conservatorul de muzică din Timişoara, care are părinţii în Belgrad şi prin ea vom ţine o mai strânsă legătură. Se numeşte Olivera Miloievici şi este foarte talentată: cântă la pian şi flaut. Are şi o voce frumoasă. Totdeauna, de Sărbători, cântă la noi la biserică.

– Mă bucur că am putut sta de vorbă.

– Plăcerea a fost şi de partea mea.

Advertisements

%d bloggers like this: