~Mihai Arcadie Comănici – 75 – De la viul plantelor, la viul literaturii

– Stimate domnule Mihai Arcadie Comănici, cum se vede viaţa de la … 75 de ani ?

– Încă e frumoasă, atâta timp cât pot să mai scriu, să mă mişc …, să gândesc …

– V-am ruga, în câteva cuvinte, să ne povestiţi drumul dumneavoastră de la copilărie la anii pensionării…

– M-am născut la 12 iunie 1932 în oraşul Buzău fiind fiul unui aviator, profesor de zbor şi acrobat, Gheorghe Comănici, despre care am şi scris într-o revistă de specialitate “Orizont aviatic”, editată de neobositul scriitor Cornel Marandiuc. Mama, … era casnică şi avea grijă de 4 vlăjgani, străduindu-se să împartă, cât mai bine, cât tata a fost liber şi să întoarcă acul, pentru a ne creşte, cât tata a fost închis.

– Cât timp ?

– A fost închis 6 ani, politic, în perioada 1948 – 1954, la Aiud, Jilava şi la Canal, pentru vina de a fi ofiţer în vechea gardă. A fost un bun profesio-nist, însuşi regele Carol al II-lea l-a decorat cu “Virtutea mi-litară”, exemplul fiind urmat de regele Mihai I, cu care a făcut şi cursuri de zbor fără motor la Ghimbav.

– Dumneavoastră nu v-aţi contaminat de? …

– Mi-ar fi plăcut dar n-am avut voie. Dosarul îmi era putred de ….. origine. Se zicea “origine nesănătoasă”.

– Şi ce-aţi urmat ?

– Nu am fost admis la Liceul teoretic …….. la care fusesem până în clasa a V-a, dar am avut noroc că s-a înfiinţat Şcoala medie tehnică agricolă.

– Domnule Comănici, agricultura patriei avea nevoie şi de astfel de cadre.

– Da, desigur…. Şcoala avea o singură specialitate: protecţia plantelor. După absolvirea acestei şcoli, am intrat ca tehnician în producţie, neavând voie atunci să urmez o facultate.

– Şi totuşi ?

– Peste câţiva ani de producţie, la Vama Calafat, am reuşit să mă înscriu şi la Institutul agronomic Bucureşti, pe care l-am absolvit în 1960.

– Pe unde aţi lucrat ?

– Am lucrat în multe puncte de frontieră, la controlul fito-sanitar al produselor vegetale importate şi exportate. Până la urmă, am ajuns la Vama Curtici, unde am lucrat 36 de ani, ca şef de inspectorat.

– Aţi iubit meseria ?

– Bineînţeles. Nu am renunţat la ea nici după pensionare, în sensul că am fost reangajat, totalizând 50 de ani de serviciu.

– De unde dragul de scris ?

– Literatura m-a “prins” la 15 ani, participând, până acum, timp de 60 de ani, la diferite cenacluri literare din Buzău, Galaţi, Arad. Am fost impulsionat de o “menţiune” dată de revista “Tânărul scriitor”, deşi trebuia să semnez cu un pseudonim … Mihai Arcadie. Nu aveam voie să-mi apară cu numele adevărat.

– Adică ?

– De pildă, apărusem într-o culegere literară cu un grupaj de poezii. La comandă, mi-au fost scoase poeziile din culegere, rămânând numele doar pe copertă.

– Inervant de … dureros ! Ce a urmat ?

– Am reuşit să public la Editura “Tineretului”, în anii 1963 – 1965, două cărţi de proză având ca temă specialitatea mea. În volume propriu-zise am apărut mult mai târziu, când nu mai conta “dosarul” şi puteam să ies la lumină. În plus, acumulasem o anumită experienţă literară, care mi-a prins bine, dându-mi o îndemânare a condeiului. După cum ştiţi, am publicat la Editura “Viaţa arădeană” pe care o conduceţi, volumul de haiku-uri şi poezii “Micro-simfonii alternative”, 2004, despre care au scris, printre alţii, Petru M. Haş, în “Adevărul de Arad”, Constantin Butunoi în “Buletinul de Arad”, Melente Nica în “Viaţa arădeană” şi în alte locuri din ţară.

– Aţi tipărit şi proză…

– Da, am publicat romanul “Vânătorul de muşte” Editura ” Mirador” 2004, conţinând multe elemente din biografie şi, în special, din călătoriile efectuate în interes de serviciu, în Orientul Apropiat, Israel, Geneva, Turcia, Cipru.

– Ce aţi căutat până acolo ?

– Românii, uneori, mai mâncau şi portocale, nu toţi ,bineînţeles, dar era nevoie de un control de specialitate la încărcarea produselor în porturi. Pot spune că, într-un fel, aceste sarcini de serviciu mi-au facilitat o deschidere asupra unei lumi pe care, altminteri, nu aveam cum s-o cunosc.

– Apropo, rămâneţi, puţin pe aceste idei, în aceste locuri …

– În Israel am avut posibilitatea să vizitez toate locurile sfinte, începând cu Nazaret, Bethleem, Ierusalim … unde am poposit la “Mormântul Sfânt” pe Via Dolorosa, în Grădina Gheţimani să vibrez în faţa măreţelor moschei arabe trăind pe viu Biblia, pentru că acasă, eram nevoit să pozez într-un ateu. O altă satisfacţie am trăit-o aici, în Israel, întâlnindu-mă cu mulţi români, pe care i-am cunoscut şi care fuseseră plecaţi din România. Îmi amintesc, în acest sens, pe poetul Sebas-tian Costin, cunoscut în ţară pentru creaţia sa literară.

– Ce v-a impresionat în Grecia ?

– În afara măslinilor, de natura propriu-zisă, m-au impresionat templele care purtau pe ele milenii de istorie, precum Acropole.

– Dar Turcia ?

– Turcia, pe vremea aceea, m-a impresionat prin diferenţa deosebit de mare dintre clasele sociale, ceea ce vedem, acum, şi la noi….. Unii se răsfaţă în milioane de euro şi limuzine somptuase, cu care ai putea hrăni un sat întreg, iar alţii n-au după ce bea apă.

– Aşa e lumea noastră şi … istoria. Nu găseşti o societate care să rezolve pe toată lumea.

– Domnule Comănici, ştiu că sertarul dumneavoastră este plin de manuscrise … de proză şi poezie. Cu ce ve-ţi ieşi anul acesta ?

– Pe lângă volumul de proză ce-l aveţi în lucru, “Sub umbra eclipsei”, voi mai tipări un volum de haiku, un volum de versuri şi unul de amintiri. Sper să mă ajute sănătatea.

– Domnule Comănici, unde aţi mai publicat ?

– În diferite reviste, ziare, culegeri din Galaţi, Arad, Deva, Bucureşti. Sunt în antologia “Five O’ Clock” a lui Bujor Buda, volumul II, Editura “Mirador” 2001, care adună emisiunile de la Radio Arad, unde am fost invitat, în antologia prozatorilor arădeni, intitulată “Puzzle”, întocmită de prozatorul Horia Ungureanu, Editura “Vasile Goldiş Univer-sity Press” 2007 şi altele.

– Câte ceva despre familie …

– Sunt căsătorit de 47 de ani cu soţia mea, Gabriela, tehnician agronom, cu care am o fiică, Andreea, care, la rândul ei, are două fete, Oana şi Francisca, prima absolventă la Facultatea de Studii Europene Cluj-Napoca, iar a doua este elevă în clasa a IX-a la Liceul german.

– Pasiuni …?

– Diverse … sportul, pe vremea tinereţii, în special voleiul şi rugby-ul, filatelia, turismul şi tot ce e frumos…

– Ce vă mai doriţi ?

– Mă repet: sănătate pentru mine şi familie, şi realizarea planurilor legate de literatură, în special.

– Nu mai vreţi să schimbaţi lumea ?

– După trei sferturi de veac, am ajuns la concluzia că lumea are motorul ei, un uriaş titirez, unde omul, în general bărbaţii – aşa cum reiese din volumul meu “Sub umbra eclipsei” sunt aruncaţi în spaţiu de mişcarea centrifugă, unii lăsându-şi nevestele văduve şi sărace. Sper, totuşi, să rămân lucid până în ultima clipă, forţa gravitaţională şi sentimentală să mă ţină aproape de pământ, pentru a-i dărui visele mele.

Dialog consemnat de SABIN BODEA

Advertisements

%d bloggers like this: