~Emil Şimăndan: Ioan Slavici – În lumea arădeană

– 135 de ani de la debutul său teatral şi 125 de ani de la apariţia „Novelelor din popor“ –

În acest an se împlinesc 135 de ani de la debutul marelui clasic al literaturii române IOAN SLAVICI – care alături de Eminescu, Creangă şi Caragiale înalţă coloana nemuritoare a clasicismului românesc – şi 125 de ani de la apariţia volumului „Novele din popor“, un moment de referinţă în consolidarea prozei realiste în literatura română.

Deşi s-a impus poste-rităţii ca un mare prozator, Ioan Slavici a debutat ca dramaturg, în martie 1871, când a publicat în prestigioasa revistă „Convorbiri literare“ comedia „Fata de birău“. Este o piesă care pledează pentru bunul simţ ţărănesc, prin care critică pedantismul cu false străluciri de cărturărie a unui „parizian“ infatuant al etimologismului latinizant.

Legătura lui Slavici cu teatrul nu este întâmplătoare. Cu un an mai târziu, după debutul său de acum 135 de ani, îi scrie lui Iacob Negruzzi că are „o dispoziţie deosebită pentru arta dramatică“. Încrezător în această dispoziţie, Slavici va scrie de-a lungul existenţei sale mai multe piese de teatru, între care amintim comediile „Toane sau vorbe de clacă“, „Polipul unchiului“, tragedia istorică în cinci acte „Gaşpar Graţiani“ şi drama istorică, în versuri albe, „Bogdan Vodă“ – toate alcătuind un volum de teatru.

Dar consacrarea sa ca mare scriitor a venit nu prin teatru, ci prin proza sa epică, remarcându-se în mod deosebit ca povestitor, nuvelist, romancier, memoria-list (în evocarea lumii copilăriei şi adolescenţei arădene) şi prin amintirile sale despre Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc şi Maiorescu. În acest contex apariţia, cu 125 de ani în urmă, în 1871, a primului său volum de nuvele are o importanţă aparte nu numai în evoluţia prozei slaviciene, ci şi pentru literatura română în ansamblul ei. Volumul „Novele din popor“ adună, alături de memorabila nuvelă „Moara cu noroc“ (pe care cinematografia americană ar dori s-o re-ecranizeze într-un western psihologic, produs la Holywood), o nuvelistică de referinţă, între care amintim: „Popa Tanda“, „Gura satului“, „O viaţă pierdută“, „La crucea din sat“, „Scormon“ şi „Budulea Taichii“.

Prin strădania acad. D. Vatamaniuc, au fost adunate şi date în circuitul istoriei noatsre literare principalele ecouri şi opiinii exprimate de contemporanii scriitorului la apariţia volumului „Novele din popor“. În această suită de referinţă N. Xenopol îl compară pe Slavici cu Stendhal în ceea ce priveşte profunzimea descripţiilor, M. Eminescu scrie în „Timpul“ că eroii acestor nuvele „au fondul sufletesc al poporului“, iar N. Iorga vede în autorul lor un autentic şi profund analist. De asemenea, volumul a fost prezentat elogioas în presa din Transilvania şi Bucovina, publicându-i-se recenzii în „Familia“, „Gazeta Bucovinei“, „Telegraful român“, „Gazeta Transilvaniei“ şi în „Biserica şi şcoala“ din Arad.

Trecerea timpului a făcut din şirianul Ioan Slavici un scriitor mai mare decât se considera el însuşi. Astăzi el este prezent cu lungi capitole de analiză în toate manualele şcolare şi universitare de specialitate. Marile sale nuvele şi povestiri, alături de romanul „Mara“ şi memorialistica sa, sunt reeditate de fiecare generaţie în zeci de mii de exemplare, iar trei din operele sale – „Moara cu noroc“, „Pădureanca“ şi „Mara“ – au fost ecranizate, fiind vizionate de mili-oane de români din toate generaţiile. Opera sa a structurat şi fundamentat artistic, începând cu „Novelele din popor“, continuând cu celelate două volume de „Nuvele“ (din 1892 şi 1896) şi cu romanul „Mara“, o linie de profil a prozei realiste ardelene, o linie pe care o va contiuna (şi valida) cu multă strălucire I. Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Pavel Dan, prelungindu-se benefic spre Titus Popovici, I. Lăncrănjan şi Augustin Buzura.

Toate marile texte slaviciene au avut (şi au încă) o rezonanţă artistică şi istorică naţională, o rezonanţă de esenţă moral-creştină, cu accentuarea eticismului specific ardelenesc, anticipând, în mod special, cum am subliniat deja, în primul rând, opera de granit a marelui Liviu Rebreanu.

Ca arădeni nu putem decât să ne mândrim că a existat şirianul Ioan Slavici, care, iată, a devenit, peste vreme, cea mai importantă personalitate literară a acestui ţinut.

EMIL ŞIMĂNDAN


%d bloggers like this: