EMIL ŞIMĂNDAN: IOAN SLAVICI – ÎN LUMEA ARĂDEANĂ

– 135 de ani de la debutul său teatral şi 125 de ani de la apariţia „Novelelor din popor“ –

În acest an se împlinesc 135 de ani de la debutul marelui clasic al literaturii române IOAN SLAVICI – care alături de Eminescu, Creangă şi Caragiale înalţă coloana nemuritoare a clasicismului românesc – şi 125 de ani de la apariţia volumului „Novele din popor“, un moment de referinţă în consolidarea prozei realiste în literatura română. Deşi s-a impus poste-rităţii ca un mare prozator, Ioan Slavici a debutat ca dramaturg, în martie 1871, când a publicat în prestigioasa revistă >>>>>Emil Şimăndan

IONUŢ ŢENE: „ORIGINISMUL“

În anii şaptezeci şi optzeci ai secolului trecut curentul protocronist, în varianta lui Edgar Papu, reprezenta o componentă substanţială a gândirii culturale româneşti. Aceasta afirma o formă arhetipală de resurecţie a fondului autohton în polemică cu sincronismul lovinescian prea ataşat de sintagma maioresciană a „formelor fără fond“. După Revoluţia din Decembrie 1989, vocea literară protocronistă a fost înecată de valul de adeziuni facile la o cultură consumeristă de factură occidentală, cu pretenţii de expresie pseudo-elitistă. In ultimii ani, Artur Silvestri – în misterioasa tradiţie >>>>>Ionuţ Ţene

DIACON DANIEL GLIGORE: „ÎNŢELEPCIUNEA CEA ÎNVĂŢĂTOARE A TOATĂ VIRTUTEA SAU ECLESIASTICUL“

Cărţile de înţelepciune, un capitol al culturii universale care au cunoscut o mare răspândire, au fost folosite, pentru o mare perioadă de timp, atât pentru educaţia tinerilor cât şi pentru reflecţia adulţilor.

Înţelepciunea cea învăţătoare a toată virtutea sau Ecclesiasticul aduce în actualitate un text din manuscrisul 4389 (din secolul al XVII-lea), copiat de diaconul Dumitru din Câmpulung. În afara numelui Diaconului Dumitru, copistul manuscrisului în ultima lui formă (avea aproape o mie de pagini!), nu se ştie nimic despre tălmăcitorii Vechiului Testament din care face parte Cartea Înţelepciunii lui Iisus, feciorul lui Sirah. Faptul că învăţaţii ostenitori, monahi sau mireni cu pregătire teologică, nu şi-au pus numele în această lucrare dovedeşte că şi-au socotit truda o ascultare duhovnicească, >>>>>Diacon Daniel Gligore

LUCIAN GRUIA – EMANOIL TOMA: PAMFLETE

După ce Emanoil Toma ne face un „Semn cu ochiul“, printr-un volum de versuri lucide /1/, ne pune „Sub ameninţare“ printr-o culegere de pamflete /2/ usturător satirice, (că doar e prahovean de-al lui Caragiale), savuroase, care mă duc cu gândul spre comentariile politice ale lui Mircea Dinescu.

Pănă în prezent, profesorul cîmpinean a publicat cinci volume de versuri (VĂ FAC CU OCHIUL fiind cel mai recent dintre ele), trei romane (reunite apoi într-o trilogie), un volum de proză scurtă, un volum de DIALOGURI NECONVENŢIONALE şi, în acest an, cartea de pamfete amintită.Am pus în bătaia puştii cele două cărţi menţionate, pentru că poemul „Vă fac cu ochiul“, din cartea omonimă, ne pune >>>>>Lucian Gruia

LUCIAN GRUIA – VASILE PONEA: „CUVINTE ÎN TANGAJ“

Grupându-şi reflecţiile în capitolele intitulate: Cuvinte în tangaj, Filosofice, Poetice, Socio-politice, Ironice, Intersecţii şi Diverse definiţii, târgujianul Vasile Ponea doreşte să facă ordine în insectarul „fluturilor”viu coloraţi, ai meditaţiei sale, cristalizaţi în carte.

După cum mărturiseşte cu dezarmantă sinceritate, în al său Cuvânt înainte: „Nimic nou sub soare, aşa se face că şi în prezentele reflecţii Cuvinte în tangaj în afară de o apreciabilă doză de subiectivitate şi o modalitate personală de a alege şi aranja cuvintele în context, nu cred că se prefigurează idei noi“ – nu ne rămâne decât să decelăm specificul autorului în a exprima ideile spuse deja în decursul istoriei omenirii.Faţă de maximele, cugetările, aforismele cu care suntem obişnuiţi, autorul are o mai mare aplecare spre poezie, >>>>>Lucian Gruia

MARIAN CHIRULESCU: EMANOIL TOMA SAU „AMENINŢAREA CU… PAMFLETUL“

Prahoveanul Emanoil Toma (n.1944) este cadru didactic (inclusiv director de şcoală), dar este şi scriitor, prezent, din 2000 până acum, cu 12 volume, precum şi cu materiale apărute în presa cotidiană locală sau în reviste culturale şi literare din judeţ şi din ţară. Creaţiile sale literare cuprind poezii, romane, proză scurtă, publicistică (editoriale, interviuri).
Persoană incomodă, cum se autocaracterizează într-un interviu, Emanoil Toma păstrează în proză latura realist-satirică, swifteiană, aspect regăsibil şi în modul în care editorialistul îşi concepe energicele articole strânse acum, în volumul „Sub ameninţare: Pamflet“ (Ploieşti, Printeuro 2006, 148 pagini), articole apărute în săptămânalul „Oglinda Câmpinei“, în perioada 2000-2005. Titlul volumului, percutant, incisiv, poate avea, eventual, două sensuri: ameninţarea asupra cetăţeanului obişnuit, >>>>>Marian Chirulescu

MIHAI ANTONESCU: „CONSEMNĂRI PRIETENEŞTI : George G. Daragiu: „La porţile utopiei” (Editura „Deliana“, 2005)“

Tratat despre sine

Să priveşti în sufletul cuiva ca într-o fântână născătoare de stele, îşi trebuie musai ciutura unei zile, legănându-se departe de ritmurile cotidiene arhiştiute, o ciutură adăstând în cumpăna umed-strălucitoare a unui cerc sunător, ce se îndeamnă parfumat şi desculţ pe deasupra unei livezi în floare. Dar, până să-l recu-noşti pe celălalt în toată măreţia lui orgolios-expresivă, până să-i cuprinzi mărturisi-rea, neapărat una de ultimă credinţă, ce-ţi arată o altă dimensiune a luminării, îţi mai trebuie un pic de răgaz pentru litera ce-ţi leagă privirile de pagina vie, unduind cuminte în largul mâinilor,>>>>>Mihai Antonescu

MIRON ŢIC: AL FLORIN ŢENE – „CINA CEA FĂRĂ DE TAINĂ“ SAU ÎNTOARCEREA POETULUI ÎNTRE CLIPE ARZĂTOARE

Al. Florin Ţene îmi trimite ultima sa carte de poeme, intitulată „Cina cea de taină“, apărută la Editura „Eurograph“, Cluj Napoca, 2006, în colecţia „Lacrimi de magnolie“, într-o ţinută’ grafică deosebită. Dincolo de valoarea poeziei, poetul a avut grijă să pună în finalul volumului: date biografice, premii naţionale şi premii internaţionale, opera şi peste 50 de referinţe critice din partea unor importanţi şi cunoscuţi critici literari. Găsim pe pagina a IV-a a coperţii, una dintre cele mai frumoase poezii, în care se simte cum pâlpâie aripa timpului de întoarcere a poetului către satul său natal. Cităm acest poem, convinşi de valoarea frumuseţii ce o emană „întoarcerea poetului“: „S-a întors poetul în satul natal/ cu toate păsările lui zburătoare/ acelaşi râu îi aduc la mal/ amintiri din clipe arzătoare./ >>>>>Miron Ţic

NICOLAE NICOARĂ-HORIA: EUGEN GOIA – „MEMORIA PĂMÂNTULUI ROMÂNESC“

Am în faţa ochilor mei cartea părintelui Eugen Goia – „Memoria pământului românesc“, a treia carte tipărită acum şi a câta dintre manuscrisele Domniei Sale, nu ştiu! Omul acesta- om fiind mai înainte de toate- şi-a iubit şi îşi iubeşte ţara şi neamul acesta ca pe un singur trup binecuvântat de Dumnezeu, care a pătimit şi a înviat asemenea Celui răstignit pe crucea greşelilor noastre! Toate suferinţele şi îndurările sale, toate semnele cuielor sunt vii şi pilduitoare pentru cei de acum şi pentru cei ce vor veni în urma noastră! Memoria acestui pământ e limpede precum apa unei fântâni din care cel însetat îşi potoleşte arşiţa-i lăuntrică. Memoria lui nu cheamă la răzbunare şi ură, este mereu un imn şi o rugă a împăcării, a iertării celui pătimaş faţă de mult prea-pătimitul >>>>>Nicolae Nicoară-Horia

PETRE CICHIRDAN: ” MIRESME ŞI GREIERI ” – POEME ÎN STIL HAIKU

La una dintre  întrunirile Societăţii Culturale „Anton Pann“ ne-a fost distribuită personal, de către autor, o carte, aproape carte, o plachetă de poezie, subintitulată micropoeme în stil haiku, semnată de Adina A. Enăchescu şi intitulată „Miresme şi greieri“. Am considerat gestul, ca unul ce a ţinut loc de lansare a unei noi cărţi, apariţia, în sine, fiind una de tip provocator… Întratâta încărcătură de lirică locală, sub semnul supralicitării unei sintagme care ne defineşte excesiv ca popor născut poet, mica scriire, apărută în colecţia revistei „Orfeu“, Seria Poezie (71), 2005, vine să scuture puţin stufoasa producţie de gen, să o aerisească şi, precum sporturile marţiale– scurte şi esenţiale, ajutate de sunete– icnete la fel de scurte, încearcă trăirea lirică, gestul filozofic, pe aceleşi lungimi de undă, practic, pe aceeaşi mărime metrică… Stilul haiku solicită calitatea >>>>>Petre Cichirdan