MIHAI CIMPOI: CURRICULUM VITAE

Începem prin a ne întreba ce înseamnă un curriculum vitae, ceea ce e totuna cu a desluşi – în spirit kantian – noicist – cum este cu putinţă un drum în viaţă.
Un drum nu în sensul său rectiliniu, ci mereu deviat, adică (dacă e să ne jucăm cu cuvintele în sens postmodernist) anume de-viaţă (sau devianţă). E un drum socratic cu reveniri, e un drum hegelianm cu de-veniri, e un drum heideggerian întrerupt (de pădure)?
Vedele spun că omul devine ceea ce gândeşte; cred totuşi că, dat fiind orizontul ilimitat şi abstract al gândirii, omul devine ceea ce făptuieşte, ceea ce îi traduce gândirea, ceea ce face cu putinţă din ceea ce >>>>>Mihai Cimpoi

MIRCEA MICU : ” FILE RISIPITE “

1. Din lungul calvar al refugiului de război, înghesuit împreună cu mama într-un vagon ticsit ca o cutie cu sardele, ţin minte câteva secvenţe care s-au întipărit în mintea mea de copil. Întâi, un sac de hârtie plin cu zahăr, de care mama nu se despărţea niciodată şi care în vremurile acelea constituia o mică avere, cumpărat de la un speculant pe o pereche de cercei de aur. Apoi, sala de clasă din şcoala unui sat de pe lângă Orşova, de unde băncile au fost scoase în curte şi în locul lor ne-am instalat noi, refugiaţii. Ocupam perimetrul unei pături întinsă direct pe podea. Fiecare ocupant al acestui infim >>>>>Mircea Micu

MEDALION LIRIC – PRIETENII NOŞTRI, POEŢII ROMÂNI

PENTRU A CITI FIECARE GRUPAJ, APASATI PE NUMELE AUTORULUI

• • Adina A. Enăchescu
  • Agatia Brânda
  • Carmen Gabriela Neculau
  • Eugenia Bădilă Karp
  • Gheorghe Izbăşescu
  • Gheorghina Ţibichi-Bodea
  • Ioan-Petru Viziteu
  • Mara Paraschiv
  • Mircea Micu
  • Olimpia Bebu
  • Paul Stănişor
  • Riana Irimie
  • Sabin Bodea
  • Tani Paraschiv
  • Titina Nica Ţene
  • Varujan Vosganian
  • Vasile George Puiu

MIRCEA PETRU SUCIU: „CÂNTECE ŞI VOIE BUNĂ, TOVARĂŞI!“ (I)

Uneori, istoria creează ironii subtile la adresa evenimentelor ce curg în albia timpului potrivit unor neştiute reguli, alteori, ironiile ne sunt comunicate dur, chiar grosolan. În ambele cazuri însă, semenul nostru cunos-cător al istoriei reale meditează socratic şi ajunge, în final, să conchidă „Aşa o fi fost scris!…“.
După stingerea ultimului război pentru apărarea fiinţei noastre naţionale, a vetrei strămoşeşti, a urmat trezirea şi examinarea rănilor: o ţară secătuită de resurse, devastată, slăbită, invadată de armate străine.Se impunea reconstrucţia ţării, care a început sub semnul solidarităţii întregului popor pentru ideea de şantiere de muncă >>>>>Mircea Petru Suciu

ALEXANDRU NEMOIANU, SUA : „ISPITA UNANIMITĂŢII“

Visul dement al tuturor si fiecareia dintre “puteri” si inca mai vartos “ocupatii, a fost si a ramas cel al “unanimitatii”. Realizarea unui sistem in care o singura ideologie sa fie acceptata, un singur sistem de valori, o singura structura de impartire in “bine” si rau. Acest vis a insemnat incercarea de face cutare sistem de “putere” sau “ocupatie” vesnic, fara putinta de a fi clintit. Este fara indoiala ca orice om cu minimal bun simt ar trebui sa suspecteze incercarile de asezare a unei “unanimitati” si ar trebui sa stie bine ca in spatele si la capatul oricarei incercari de “unanimitate” va rasuna sinistrul cor al celor incatusati,un cor care in secolul care a trecut, intunecatul si sangerosul veac douazeci >>>>>ALEXANDRU NEMOIANU

~ILIE RAD: ÎN DIALOG CU ASIST. UNIV. DRD. ANNA KUBASOVA (UNIVERSITATEA DE STAT DIN SANKT-PETERSBURG)

«OSPITALITATEA CLUJENILOR ŞI CARACTERUL LOR DESCHIS M-AU FASCINAT»

În toamna anului 2005, am avut ocazia de a vizita celebra Universitate din Sankt-Petersburg, la invitaţia Departamentului de Limbi Romanice al Facultăţii de Filologie. Cu această ocazie, am stabilit un acord de colaborare între Catedra de Jurnalism şi acest departament (respectiv Secţia de limba română), care prevede, între altele: schimb de studenţi (deocamdată pe principiul «drumeţiei în ospeţie») şi cadre didactice, participarea la simpozioanele organizate de facultăţile noastre, schimb de publicaţii ştiinţifice, traducerea sau tipărirea reciprocă a unor studii de specialitate în >>>>>Ilie Rad

LUCIA OLARU NENATI: TOAMNA CĂRŢII ROMÂNEŞTI LA CERNĂUŢI

Salonul Internaţional de Carte Românească de la Cernăuţi a ajuns la ediţia a V-a. Lucrul are o însemnătate aparte dacă ţinem cont de situaţia specială a cărţii şi, în general, a culturii române, în acea zonă în care, practic, nu există nici o librărie unde doritorii să poată cumpăra aşa ceva (paradoxal, în locul unde aventura comercială este una de proporţii, bazarul de la Cernăuţi fiind un adevărat templu gigantic al comerţului, un oraş în oraş, unde te rătăceşti uşor, dar unde greu îşi poate imagina cineva vreo marfă care să lipsească!). Dar nici alte instituţii culturale oficiale româneşti nu există într-un loc unde odinioară cultura naţională cunoştea ritmuri şi proporţii impresionante >>>>>Lucia Olaru Nenati

CORA SAURER CHIOREANU, Elveţia: „PRICEPEREA PĂSTRĂRII UNUI FEL DE-A FI ÎN SĂRBĂTOARE”

La întrebarea constantă despre cum sărbătoresc românii de pretutindeni sărbătorile de iarnă m-a talonat un răspuns echivoc. E oare atât de diferit sau atât de interesant ca cititorul să afle că, românul sau cel se mai ţine român în spirit şi tradiţie, indiferent de actul de identitate administrativă la care se revendică, sărbărtoreşte aşa cum a învăţat de acasă, de la părinţi, de la bunici, de la obştea sătească, suburbană sau de la cea din centrul oraşului?… Pomana porcului sau răcoritoare în sanie cu roşu şi alb? Românii din diaspora aleasă sau impusă s-au identificat întotdeauna ca fiind ~>>>>>Cora Saurer Chioreanu

MONICA MUREŞAN: „GÂNDITOR DE OCAZIE“-INTERVIU CU POETA CLAUDIA VOICULESCU

Pe poeta Claudia Voiculescu (care a semnat şi Claudia Ilie) am reîntâlnit-o de curând, cu ocazia apariţiei şi lansării la Muzeul Literaturii Române a celei de-a 5-a carte a sa, intitulată „Şansa suferinţei”/Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2006. Şi pentru că pentru coperta a 2-a am văzut că a ales un fragment dintr-o poezie cu un titlu ceva mai apare – „N-am ştiut“ -, şi apoi am observat că volumul se termină, culmea!, cu „Să te ştiu“, am dorit să aflu şi eu mai multe despre ce nu a ştiut şi ar vrea, ar trebui să… ştie autoarea. Mai trebuie să remarc faptul că a purta un dialog cu aceasta >>>>>Monica Mureşan

VASILE BARBU: CASA ROMÂNEASCĂ DE LA UZDIN, UN NOU CENTRU CULTURAL ROMÂNESC

Inaugurată oficial la 21 mai 2005 de către consulul României la Belgrad, Radu Băjenaru, „Casa Românească“ de la Uzdin, din str. Mihai Eminescu nr.104, reprezintă prima casă naţională românească din afara graniţelor patriei mame. În acelaşi timp, „Casa Românească“ de la Uzdin a devenit un veritabil centru cultural românesc, unde în permanenţă se succed acţiuni şi manifestări din calendarul spiritual al românilor de pe aceste binecuvântate plaiuri.
În incinta „Casei Româneşti“ se află: Biblioteca „Petru Mezin“, cu un fond de circa 4.000 de cărţi, Galeria „Torna, torna fratre“, Terasa poeţilor „Târgoviştea“, Camera muzeală „Sportul la Uzdin prin veacuri“, precum şi o bogată colecţie de piese muzeale folosite, cândva, în viaţa şi activitatea ţăranului uzdinean >>>>>Vasile Barbu

ANTONIA ILIESCU, Belgia : „UNIVERSUL DIN PĂLĂRIA DE DANTELĂ“

Azi, 23 martie, fac prima baie în mare, anul acesta. Sunt pe o plajã din Djerba, chiar în fata hotelului. Vocea lui Roah acoperã glasul mãrii:
– Venez mesdames et monsieurs! Allez, bougez! Nior – notre danseur – vous propose de faire avec lui quelques mouvements d’aérobic. Marea este foarte rece si nu îndrãznesc decât sã mã botez în apa Mediteranei. Una, doua, trei. Gata! Ies la uscat si mã asez pe chaise longue. Dupã câteva minute soarele devine insuportabil. Caut în sac pãlãria de soare a bunicii, pe care a lucrat-o cu mâna ei. E din macramé, cu borurile largi, cãzând pe frunte si peste obraji. Bunica s-a dus, dar lucrul fãcut de mâna ei a dãinuit si iatã, mã servesc >>>>>Antonia Iliescu

MIRCEA MICU: ÎNTÂMPLĂRI CU SCRIITORI

Căzut în patima pescuitului

Scriitorii se interesează unul de celălalt, vor să ştie ce mai face cutare sau cutare, ce scrie, ce-are de gând să scrie. Există o bursă a informaţiilor care funcţionează ireproşabil. Cei mai comentaţi sunt beneficiarii Mogoşoaiei, „castelanii“, cum li se mai zice din motive lesne de înţeles.Mărturisesc că personal sunt unul dintre cei cărora le place să difuzeze diferite ştiri năstruşnice despre confraţi, în funcţie de credulitatea auditorului. Nu l-am făcut pe Fănuş Neagu vegetarian şi pe Băieşu practicant înfocat al gimnasticii yoga?Astfel se face că într-o zi, întâlnindu-mă cu Constantin Ţoiu, admirabil ca om şi scriitor, dar destul de credul >>>>>Mircea Micu

GHEORGHE MOCANU: NEMERNICIA LUI STAVĂR

Dimineaţa, uliţa merenilor părea pustie. Cerul se aşezase ca o pâclă de ceaţă peste sat. Adia vânt uşor deasupra văii, alungând norii peste dealuri. Nu mai ardea decât o stea palidă pe vârful stejarului din Aluniş. Sub streaşina grajdului nechezau caii, lovindu-şi copitele de lemnele ţarcului. Un nechezat pătrunse în odaia lui Marin Stavăr. Femeia lui se ridică din aşternut şi pe un colţ de perdea privi dealul din faţa casei şi norii buimaci alergând spre pădure, împiedicându-se, parcă, de vârfurile copacilor.

– Astăzi o să ningă, dacă nu cel târziu mâine dimineaţă…!

Deschise larg fereastra şi mirosi văzduhul, căutând alte semne pe cer. Stavăr n-auzea vorbele femeii. Atunci ea ridică vocea, pentru a fi înţeleasă cum se cuvine: „Azi e zi de târg ! Mai bine duci lemnele alea şi iei scândură >>>>>Gheorghe Mocanu

GEO OLTEANU: AVENTURILE LUI HAJJI BABA DIN ISFAHAN (4)

Cap. VIII: Hajji Baba evadează de la Turcomani

Imediat ce poetul Asker a sfârşit povestirea sa, l-am asigurat că voi face tot ce stă în puterea mea ca să-l servesc, dar i-am recomandat să aibă răbdare, căci, în prezent, eu nu am identificat încă mijloacele necesare pentru a-mi procura propria-mi libertate şi prevăd mari greutăţi în salvarea lui la acest moment. Va fi imposibil să evadez ţinând cont de stricta supraveghere existentă.

În schiţarea istoriei sale, poetul Asker a încercat să fixeze parte din viaţa fostului poet Fatteh Ali Khan, laureat de către Şah, un om foarte abil şi ingenios, care era bine cunoscut englezilor ce se aflau atunci în Teheran, în anii 1812-1813. Puterea stăpânilor noştri era mare atâta timp cât noi eram în deşert deschis. Caii lor erau tot atât >>>>>Geo Olteanu