Cezarina Adamescu:,,Monumentalitatea unei reviste de cultură şi umanitate”

Întruna din celebrele sale piese de teatru, Eugen Ionesco are următorul dialog :

„Viaţa nu e frumoasă.”

„Da. Dar e viaţă!”

Pornind de la acest adevăr se pot ţese infinite scenarii despre imperfecţiunea a ceea ce-ar fi trebuit să fie un cub, dacă, vorba lui Nichita Stănescu, „n-ar fi avut un colţ sfărâmat!”

Viaţa în întreaga ei complexitate şi diversitate, descrisă în culori calde ori violente, după meandrele destinului fiecărui individ ce o compune şi se socoteşte posesorul ei în exclusivitate, de parcă din propria sa voinţă ar fi venit pe lume.

Întro încercare supraomenească de a surprinde frânturi din „viaţa” – ca atare, viaţa de aici şi de dincolo de fruntariile româneşti, publicaţia intitulată atât de inspirat „VIAŢA DE PRETUTINDENI” se vrea, şi chiar reuşeşte cu prisosinţă, o oglindă cât mai veridică a dimensiunii sufleteşti a românului în orice areal ar vieţui, imagini surprinse firesc şi panoramate pe ecranul imaginar al fiecăruia dintre noi. Şi mai depinde din ce unghi priveşti cu dioptriile inimii : de la distanţă, de la înălţime, de aproape, de jos în sus, din vârful grămăjoarei de nisip scurs în clepsidră, din partea goală sau plină a paharului.

Cu dioptrii forte, cu teleobiectivul sau cu microscopul, chiar detaliile ce par neînsemnate, devin lesne de importanţă covârşitoare şi invers, ceea ce astăzi este de importanţă capitală, mâine va fi bagatelă.

VIAŢA – timpul dintre o zburare şi alta, „singura ocazie pe lumea asta”, cum spunea o poetă poloneză.

Intitulată astfel şi editată de S.C. „Editura Viaţa Arădeană” S.R.L., revista-magazin dă sute de mărturii despre cultură, istorie şi umanitate, despre umanitatea culturii sau cultura umanităţii.

Să parcurgi paginile acestei remarcabile publicaţii pare, la prima vedere, o întreprindere temerară, o aventură extraordinară şi totodată, o provocare fără precedent. Acest lucru pare utopic în era blog-urilor, a SMS-urior de câteva fraze, a SITE-urilor grăbite şi de cele mai multe ori, prost înseilate, dar în chip deosebit, proste receptate şi înţelese. Cine să aibă vreme pentru un tom de format uriaş, consistent, de aproape 200 de pagini, echivalentul unui roman de 700 de pagini, cu mii de informaţii, sute de portrete, ilustraţii artistice, fotografii, reproduceri ale unor opere de artă, etc. O întreagă industrie tipografică pare a migăli la zămislirea megaliticei publicaţii. Şi totuşi… E de ajuns să priveşti frontispiciul revistei şi imediat ochii ţi se dilată, nările încep să freamăte, auzul se ascute, simţurile intră-n alertă ca în faţa unui banchet uriaş care te aşteaptă să-i guşti bunătăţile. De ce? În primul rând, pentru categoria de beneficiari căreia i se adresează această „Revistă de cultură, istorie şi performanţă a românilor de pretutindeni şi a prietenilor lor”.

O adevărată probă de virtuozitate, de civism şi generozitate.

O plajă atât de întinsă de „adrisanţi” – nu poate să nu ne incite, aşadar, ni se adresează şi nouă, celor mulţi, ne cheamă, ne provoacă la întrecere întro competiţie exemplară a valorilor româneşti, ne ia de mână şi ni se dăruie. Căci, înainte de toate, „Viaţa de pretutindeni” e un act fundamental de dăruire totală, săvârşit de un colectiv inimos de cărturari, coordonat de scriitorul Sabin Bodea, un adevărat tribun al spiritualităţii şi având ca director onorific pe prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad.

O emulaţie spirituală care nu poate avea decât un impact fericit asupra oamenilor, unindu-i, sub acelaşi cer, indiferent de arealul în care-şi duc viaţa. Fapte, sentimente, stări, experienţe, transpuse artistic, în versuri, proză, eseu, pictură, grafică, fotografie, etc. întrun cuvânt, tot ce presupune conceptul de VIAŢĂ, cu bune şi cu mai puţin bune, care se derulează ca pe o mega peliculă cu teleobiectivul fixat pe fiecare detaliu. Un fascinant SPECTACOL AL LUMII.

Prestigioasă muncă, prodigioase rezultate. Nu poţi să nu încerci sentimente de sfială şi recunoştinţă faţă de aceşti jertfelnici, care, prin truda lor absolut copleşitoare, ne pun la dispoziţie un întreg „magazin” de cultură enciclopedică, cu rafturi înţesate şi abundente, din care eşti poftit să te înfrupţi cu ce-ţi pofteşte inima.

Şi cum să refuzi asemenea delicatese, când roadele stau să-ţi cadă direct în braţe, care de care mai rumen, mai copt, mai parfumat, mai zemos, mai apetisant.

Nici cei mai îndărătnici şi mai rău voitori „cârcotaşi” nu mai pot pune la îndoială profesionalismul şi înalta ţinută ale revistei-almanah de care vorbim.

Ea face minuţios şi pertinent o radiografiere psihologică a timpului trecut, prezent, cu trimiteri spre ceea ce ne aşteaptă.

Revista seamănă cu monumentalitatea şi sacralitatea nunei catedrale, în care, cei care au imboldul să intre, nu vor fi dezamăgiţi, primind daruri neaşteptate, o invitaţie la confrerie creştină şi numai bucurii sfinte. Totul e să aibă curajul să-i treacă pragul, să urce primele trepte, să nu rămână-n pridvor, ci să pătrundă-n pronaos şi naos, în altar şi chiar în sacristie.

Cărturari de talia lui Artur Silvestri, Napoleon Săvescu, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, criticul Al. Florin Ţene din Cluj, scriitorul Victor Sterom din Ploieşti, cu multe alte personalităţi din colectivul de redacţie, alături de corespondenţii speciali : Prof. dr. Francisc Dessart (Belgia), Wanda Ostap (Belgia); Pr. Prof, dr. Theodor Damian, de la Institutul de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York, Alexandru Nemoianu şi Florentin Smarandache (S.U.A.) Corneliu Florea (Canada) Dimitrie Grama (Danemarca), Viorel Roman (Germania), Vasile Barbu (Serbia şi Muntenegru) şi mulţi alţi semnatari din toate continentele şi-au dat întâlnire între copertele generoase ale acestei publicaţii, unice în peisajul publicisticii româneşti.

Toate acestea şi încă infinit mai multe cuvinte, păreri, judecăţi de valoare, aprecieri sau critici, fac din revista „Viaţa de pretutindeni”, aşa cum am amintit, un adevărat fenomen, cu sute de colaboratori şi aspiranţi, atât în ceea ce priveşte cultura cât şi activitatea caritativă, promovând valorile creştine, atât de batjocorite în lumea de azi.

O specificaţie demnă de atenţie : revista poate fi citită on-line la pagina web http:// viatadepretutindeni.wordpress.com. rezultat al colaborării dintre editor şi Asociaţia Română pentru Patrimoniu, Bucureşti, România.

De asemenea, nu e deloc de neglijat, activitatea Asociaţiei de cultură şi umanitate „Viaţa de pretutindeni” cu filiale în diverse oraşe din ţară, cu personalitate juridică, regulament, statut şi cu o activitate intensă care promovează valorile culturale româneşti dar şi caritatea.

Un admirabil schimb de afecte, de opinii, de experienţe, o empatie remarcabilă se instalează între semnatarii articolelor sau ai poeziilor şi prozelor şi cititori, un fluid cald care-i uneşte, îi face prietenei, fraţi, cunoştinţe vechi, spirite congenere.

Este tocmai ceea ce-şi propune în mod programatic revista „Viaţa de pretutindeni”. Şi nu e vorbă în vânt. Pentru că, acela care dăruie, primeşte în schimb, cel puţin pe măsura darului său, dacă nu şi pe deasupra, conform principiului steinhardt-ian : „dăruind vei dobândi”. Cine-ţi permite să-i invadezi intimitatea, să-l „citeşti” – aşa cum este, pentru că, în aceste pagini nu încap mistificări şi farduri, îţi face un dar special, considerându-te prieten. Îţi acordă buletinul său de încredere, îţi permite să-l pătrunzi, să-l cunoşti, să-l interpelezi, să-l sfătuieşti, să-i asculţi confesiunea.

Iar tu, la rândul tău, nu poţi decât să-i fii cunoscător pentru încrederea şi onoarea acordată.

Structurată foarte riguros, în pofida dimensiunii sale, revista respectă canoanele publicisticii de elită, cu o paletă variată de oferte pe măsura gusturilor celor mai rafinate. Găsim aici, de la istorie la mitologie, istoria artelor şi a religiilor, pagini de literatură, proză, poezie, eseu, critică, pagini de divertisment, îmbinate cu o grafică adecvată.

Acest semnal este ca un sunet de clopot care anunţă trezirea la viaţa spiritului întro lume care şi-a pierdut coordonatele spirituale, acaparate lacom de cele materiale.

Un semn de bun augur, notorietatea de care se bucură publicaţia, este premiul, trofeul, distincţia „magna cum laude” a fiecărui semnatar al paginilor, o pregustare a picăturii de nemurire la care aspiră în Parnasul cuvintelor. Dar oare, toate acestea nu înseamnă „VIAŢĂ?”

Şi astfel, binecuvântaţi de Cuvântul ziditor de minte şi inimă, ziditor şi unificator de suflete, ne furişăm printre meridianele bătrânei planete, prin intermediul corespondenţilor speciali, „al românilor de pretutindeni şi al prietenilor lor”, ca să aflăm ce se mai întâmplă pe cele cinci continente, având ca martor destoinic revista, care, generoasă, îi primeşte în „casa ei” pe toţi copiii risipiţi, cu dor de meleag natal, pe cei care, prin acest util mijloc de comunicare, află ştiri despre cei dragi de acasă.

Mai schimbă o vorbă-două, un mănunchi de impresii ca pe vechea prispă în fierăria lui Iocan, punând „ţara la cale”. Toate au rămas la fel pe aicea, doar că s-au schimbat pe ici – pe colea, prin părţile esenţiale. Dumnezeu să-i ferească pe toţi de amarul gust al înstrăinării, de ţară, de părinţi, de copii, de rude, de prieteni, şi în chip special, de ei înşişi, cea mai cumplită pedeapsă a omenirii.

De aceea, bucuria regăsirii, fie şi întro pagină de revistă, a „întâlnirilor” spirituale şi providenţiale dintre coperte, poate genera o fericire reală, o emoţie firească, în care graniţele dispar şi departele se preface-n aproape.

Ce binecuvântare mai mare decât aceasta, ar putea exista între semeni, între colegi de condei, între spirite congenere ori numai între consumatorii de artă şi cultură, care pot fi şi ei aspiranţi la un strop de nemurire.

Fie ca, sub auspiciile acestei reviste, promotoare a culturii, păcii, a sentimentului patriotic de cel mai curat filon, a unităţii între oameni, fiecare să-şi regăsească speranţa şi bucuria unică de acasă.

Sub vremi şi peste vremuri, creatorii din totdeauna au dat la iveală opere menite să rămână. În lupta cu inerţiile, ei au sădit seminţele de har în sufletele celor pentru care s-au nevoit să creeze.

Edificiile pe care le-au clădit, cel mai adesea rămân peste veacuri. Consemnate undeva, în arhive, în istorie şi chiar în conştiinţa urmaşilor.

Menită aşadar, să dăinuie, credem noi, această prestigioasă publicaţie, se va înscrie definitiv în istoria publicisticii naţionale, şi, în chip cu totul fericit, universale.

De aceea, subscriem la efortul colectiv, cu modestul nostru aport şi cu intenţiile cele mai bune. Mulţumim totodată, redactorului şef, domnului Sabin Bodea, pentru onoarea acordată şi dorim tuturor semnatarilor şi cititorilor ca sămânţa presărată cu bunăvoinţă şi dragoste, să încolţească, să înflorească, să dea rod şi să facă la rându-i, seminţe.

Aşadar, parcurgând această revistă cu ochii, cu gândul, cu inima, îndemnul nostru este acela al Sfântului Apostol Petru în a 2-a sa Epistolă : „bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte întrun loc întunecos, până se va ivi ziua şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” ( 2 Pt. 1,19). Aşa să ne ajute Dumnezeu!


%d bloggers like this: