GHEORGHE MOCANU: NEMERNICIA LUI STAVĂR

Dimineaţa, uliţa merenilor părea pustie. Cerul se aşezase ca o pâclă de ceaţă peste sat. Adia vânt uşor deasupra văii, alungând norii peste dealuri. Nu mai ardea decât o stea palidă pe vârful stejarului din Aluniş. Sub streaşina grajdului nechezau caii, lovindu-şi copitele de lemnele ţarcului. Un nechezat pătrunse în odaia lui Marin Stavăr. Femeia lui se ridică din aşternut şi pe un colţ de perdea privi dealul din faţa casei şi norii buimaci alergând spre pădure, împiedicându-se, parcă, de vârfurile copacilor.

– Astăzi o să ningă, dacă nu cel târziu mâine dimineaţă…!

Deschise larg fereastra şi mirosi văzduhul, căutând alte semne pe cer. Stavăr n-auzea vorbele femeii. Atunci ea ridică vocea, pentru a fi înţeleasă cum se cuvine: „Azi e zi de târg ! Mai bine duci lemnele alea şi iei scândură >>>>>Gheorghe Mocanu

Advertisements
Explore posts in the same categories: Beletristica

%d bloggers like this: