Tani Paraschiv

(22.12.1965 – 15.06.2004)

 

Cogito

Voi scrie, acum, pentru prima oară

Tot ce-am gândit când nu eram poet.

E un poem făcut ca să ne doară,

Poemul „Cine moare mai încet“.

 

Ne naştem şi dăm zilnic din picioare,

Devreme sau târziu – e relativ,

Se moare din iubire şi de ură,

Se moare singur sau în colectiv.

 

Ne mor întâi bătrânii şi părinţii,

Azi un actor, un mâine, un poet.

Din leatul meu în ceruri se nasc sfinţii

Străinii însă mor cel mai încet.

 

Ciudată apăsare-n univers

Să nu ştii cine-ai fost, sau cine eşti.

Această viaţă aşa a fost să fie:

Nici să nu mori, dar nici să nu trăieşti.

 

Urâţii, simplii, răii şi tembelii

N-au după ce să moară. Sunt absenţi.

Şi-atuncea cum să nu te doară

Când îi saluţi pe cei inexistenţi.

 

Atunci când se vor aduna toţi viii

Şi va pleca cortegiul în vacanţă,

Va fi o înmormântare a absenţei,

Ducând la groapă ultima speranţă.

 

În timp ce scriu acest poem, se moare.

Îl dăruiesc la cei ce nu vor fi.

E-ofranda mea depusă la picioare

Pentru aceia care vor muri!

(2910)

(Din volumul „Agăţat de brumă“, Editura „Gramma“, Iaşi, 2002.)

Acest superb poem a fost scris de actorul Tani Paraschiv, care, în plină tinereţe, subit, Cerurile l-au luat, lăsând un mare gol pământean în jurul său. (SABIN BODEA)