Carmen Gabriela Neculau

Clepsidra

Efemerul din munţii clepsidrei

Dumnezeu şi noi nisipul

aprinzând imagini

retinate alternativ

(în)treceri dintre două Lumi(ni).

 

Exerciţiu de anamneză

Mă identific

uimitor

cu tine.

Un mozaic

de gesturi sunt

ulciorul spart

al chipului tău

– lut pudrat cu scrum –.

 

Gândeşti

şi cuvinte-ţi

se scaldă

în plasma

din mine.

Mă plagiezi

Sau TU eşti EU

acum.

Nu e decât

un ireal

absurd.

Încă mă doare

rana

stelei căzătoare

şi cine ştie

câţi de EU

sunt TU…?!?

 

Eternitate

Ana renaşte

izvorul credinţei

şi fântâna meşterului Manole

tot udă

firul de iarbă

anonim

din piatra filosofală.

 

Dar, lasă-mă, iarnă

Păşesc

pe urma

paşilor tăi.

Îmi albesc tălpile

şi fruntea

mi-o albesc fluturii

şi tu nu vezi

că eu păşesc

tot mai des

pe urmele tale

şi că albesc…

Lasă-mă, Iarnă,

să păşesc

pe urmele

paşilor tăi

şi să albesc

în fiecare an

odată cu tine !

Dimineaţa

mă muşcă

soarele

de pleoape

în orbite

mai apoi

rănit de igniţie

îşi râde

veşnicia arămie

culcată între clipe

irişi

– pedeapsă –

şi de eram pământ

semne de floare de soare

îmi roteau pe faţă.