Agatia Brânda
Odă ţie
Nu mai simt nimic
şi, chiar doare
ne simţirea aceasta,
care e durere din
ne simţire.
Respir, şi te caut
prin fiecare celulă a trupului meu.
Unde eşti?!
Te provoc din nou
la un duel;
Te-aştept…
la răscruce de… gânduri!
Da! Doresc o provocare
în ne cuvintele mele
întortocheate parcă
ca un joc de puzzle.
O literă!… a… încă una;
un cuvânt!… o frază!… ce scrie?!
„ŢIE MĂ-CHIN… POEZIE!“
Odă poetului
Să scriu cu versuri de foc?!
Aş scrie, dar rima îmi scapă
Căci sângele-n mine s-adapă,
Din versuri cu rimă de foc.
Să scriu cu versuri de sânge?!
Aş scrie;
Dar nu vreau în mine a plânge
El,
Focul, ce-n mine s-adapă,
S-adapă cu versuri de sânge.
Calul nărăvaş
Călător spre neguri mereu
E gândul călare pe timpul golan
Departe la tine el zboară, şi eu
Scăpare nu am, scăpare nu am.
Popas nu mai face, ca un cal nărăvaş
Ce-aleargă în goană nebună, nebună
Că liber fiind, fără frâu, fără şa
La tine aleargă într-una.
Opreşte-te-o clipă, mai fă un popas
Aicea pe-aproape e o fântână
Adapă-te gândule, adapă-te până
Departe, departe el va fi rămas.
Zbor
Sunt o pasăre.
Sufletul îmi dă aripi
spre înălţimi.
Trupul mi-e uşor
şi simt fiorul blând
al vântului
care-mi mângâie penele moi.
Fruntea se înalţă de mândrie.
Sunt,
Eu.
Lui…
Prin pereţii trupului meu,
Am simţit sufletul cum se zbate
Implorându-mă;
sete de tine, dor de tine!
În acest templu
Cu ziduri nesfârşite
Mă rotesc în cercuri concentrice
Şi strig: libertate de tine!
Cu pumnii înfieraţi,
Sparg zidurile trupului meu
Să mă-nalţ spre libertate;
libertatea de tine!
Mă strânge această cămaşă de forţă
A trupului meu;
Din cuibul veşniciei acest suflet
imploră: libertate de tine!… sete de tine!
dor de tine!
