Adina A. Enăchescu
Eu şi Dumnezeu
Stau singura sub cerul de rasina
Si stelele numar incet;
Adorm, visand, venind o lumina
Dinspre pestera rece a unui ascet…
Niciodata n-am fost cu teama adanca
De Bunul Dumnezeu ce viata mi-a dat,
Desi de mine tot mila-i e inca,
Iar eu ma visez poet-imparat…
Iarta-ma, Doamne, ca mintea-mi alearga
La cele lumesti, la griji si nevoi
Iarta-ma ca tremur mereu ca o varga,
Subtire, de-alun sub recile ploi!
Stau singura sub ceruri de ganduri amare
Si lumea ma priveste zambind,
Fara sa stie ca sunt ca o floare
Si miresmele spre Tine-mi intind!
Întoarce-te!
Ai plecat, cum pasari, toamna,
Spre amurguri de porfira
Si-ai lasat in mine, trista,
Sa vibreze doar o Lyra
Ce-ntr-o vara-o acordasem
Printre flori de margarete,
Iar acum ea stie numai
A canta despre regrete…
Te intoarce, hai, la mine
Intr-o primavara-albastra
Si zambeste-mi, cum odata,
Cercelusul dintr-o glastra!
Haide, vino! Plete-n vantul
Diminetii iara fluturi,
Ca sa fim ce-am fost odata:
Paseri adormind pe scuturi!
Amintiri (I)
Mai lasa-ma, iar lasa sa mai fiu
Fetita cu muscate in obraz,
Sa-mi mai incrunt spranceana, inspre tine
De ciuda-amara, de necaz!
Frumos erai, cu plete de alint;
Cu ochii-n roua diminetii line,
Ca, de-ar fi fost posibil as fi vrut
Sa te zidesc in dulcile rasine,
Si astfel sa te tin la mine-n san,
Sa imi miroase carnea-a conifere,
Sa mi se umple trupul de racoare
Si sa plutim spre-ndepartate sfere…
E prea tarziu de-acuma, si mi-e dor
Sa te mai vad prin Ramnicul fierbinte
Se pare ca de-a pururi duse-s toate,
Si ochiul meu nu stie a ma minte!
Amintiri (II)
Adeseori tresar in miez de noapte,
Si mi se pare ca tu iar ma chemi,
Sa retraim un anotimp de fraga,
Ce s-a pierdut prin negura de vremi.
Ma duc la geam si-nmarmurita stau,
Privind in bezna rece de-afara,
Si-ncerc a deslusi, in ropotele ploii,
Ecouri vagi, de trup de domnisoara…
Ma mangaiai, stii bine, pe obraz
Si picurii de toamna lin, palngeau,
Iar carnea-mi toata tremura intruna,
De parca pasarile-o ciuguleau.
Te-astept si azi sub stele crude, moi,
Sa-mi povestesti de marile din sud
Atat de calde, de leganatoare,
Pe care si acum le mai aud…
Întoarce-te!
Vreme trece, vreme vine
(Cum Poetu-adesă spunea),
Numai tu ramai lumina
Rasarinda dintr-o stea.
Te-as inchide -n palma-mi rece
Si te-as soarbe-n sarbatori,
Cand vin ingerii din ceruri
Sa culeaga-n lume florii…
Mi-e atat de dor de tine,
Ochii tai iar sa-i privesc;
Sa ma prinzi de subsuara;
Eu sa-ti spun ca te iubesc!
Dar te-ai dus spre-o alta zare
Si-napoi nu stii sa vii,
Ca sa fim ce-am fost odata:
Raset dulce, de copii!…
Mi-e dor!…
Si voi lasa in urma mea doar carti,
In care despre tine voi vorbi,
Desi in veci tu nu vei stii ce-nseamna
Ce-i framantarea amara de-a iubi.
Sunt singura ca seva-ntr-un copac
Si nestiuta ca si ea eu plang,
Incat as vrea ca noaptea sa coboare
Pe inima si ochiul meu natang.
Trec zilele ca pasarile, toamna,
Cand tipetele lor raman in mine
Ma uit in urma, pe sub poala vremii,
Dar nu zaresc pe nimeni care vine.
De ce te-ai dus in miezuri de poveste
Intr-un taram ce inca eu nu-l stiu,
Si ai ramas acolo, cum samanta
Ce a cazut din plisc intr-un pustiu!?
As vrea sa fiu cu ploile de vara,
Peste samanta-aceea sa cobor
Dar e tarziu, iar focul mi se stinge
Si dor imi e de tine, si mi-e dor!…
… Si mi-e dor!…
Cândva
Vezi, suflete-al meu, cum viata se duce?
Vezi cum pica frunza peste pamant,
Nelasand pe ramuri decat pustietatea
Trista si rece ca si un mormant?
Florile toate au secat de culori;
Miresmele s-au dus la moara de ape,
Sa le macine ingerii si le duca in cer,
Lui Dumnezeu sa– fie aproape…
Numai mie nu mi-a lasat macar una,
S-o leg in naframa si-n san sa mi-o pun;
S-o am alaturi de mine atunci,
Cand, suflete-al meu, te vei face-un lastun.
Si zbura-vei spre-nalturi, spre stele,
Ducandu-te in gradini si palate ceresti…
Pe pamant, padurile, primavara,
Prin frunzele verzi vor spune iarasi povesti…
